Sfânta Maria Mică 2023. Tradiții și obiceiuri

În fiecare an, pe data de 8 septembrie, creștinii ortodocși prăznuiesc Nașterea Maicii Domnului, sărbătoare cunoscută și sub numele de Sfânta Marie Mică. Ziua marchează începutul culesului viilor şi în care, conform tradiției populare, femeile se roagă pentru a avea copii, iar cei care vor să se căsătorească se roagă pentru a-şi găsi perechea. În același timp, Sfânta Maria Mică 2023 este prima mare sărbătoare din anul bisericesc care începe la 1 septembrie.

FOTO: calendarulortodox.ro

Ce sărbătorim de Sfânta Maria Mică

Naşterea Maicii Domnului, cunoscută ca Sfânta Maria Mică, marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. De asemenea, sărbătoarea anunţă începutul unor activităţi specifice, precum culegerea unor plante şi fructe tămăduitoare, bătutul nucilor, culesul viilor, semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă. Consemnată de Tradiţia Bisericii, Naşterea Maicii Domnului s-a petrecut la „plinirea vremii”, la momentul în care omenirea aştepta şi era pregătită pentru venirea Mântuitorului, care să o scoată de sub povara păcatului şi a decăderii, scrie Digi 24.

Pentru aceasta, era nevoie de o fecioară curată care să-L nască pe Fiul lui Dumnezeu şi aceasta a fost Sfânta Fecioară Maria.

Traditii românești de Sf. Maria Mică

Potrivit tradiţiei populare, de Sfânta Marie Mică nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul. În această zi vor fi ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii, dar şi ale celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară. Şi cei care vor să se căsătorească se pot ruga în această zi Maicii Domnului, ca să-şi găsească perechea potrivită. Tot în această zi, credincioşii ţin candelele aprinse în dreptul icoanei Fecioarei Maria şi împart din fructele toamnei pentru morţi. Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioarei Maria.

Continuă AICI:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*