Sezonul gripei

Numărul cazurilor de gripă din acest sezon a ajuns la trei, la nivel național, iar infecţii respiratorii acute sunt peste 80.000 într-o săptămână, cu 3,8 la sută mai multe cazuri decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). CNSCBT a realizat raportul privind morbiditatea prin infecţii respiratorii acute, pentru intervalul 15-21 decembrie. Astfel, a fost confirmat un caz de gripă cu virus de tip B, la o femeie de 38 de ani, din judeţul Sibiu. Până la data de 21 decembrie au fost confirmate trei cazuri de gripă, dintre care unul de tip A, subtip H3, şi două cazuri tip B.
În țară, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (cazuri gripă/cazuri compatibile clinic cu gripă, IACRS şi pneumonii) a fost de 80.023, cu 12,4% mai mic comparativ cu cel înregistrat în săptămâna precedentă şi cu 3,8% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (76.997).
Astfel, la nivel naţional au fost înregistrate 12 cazuri de infecţii respiratorii acute severe (SARI), cu patru mai multe faţă de săptămâna precedentă. În schimb, nu a fost înregistrat niciun caz de SARI confirmat cu virus gripal şi totodată nu a fost comunicat niciun deces. Până la data de 21 decembrie au fost vaccinate antigripal 353.270 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit gratuit de către Ministerul Sănătăţii. (D. M.)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*