Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu“ a organizat, marți, 5 iunie, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, sesiunea internațională de comunicări științifice intitulată „Interferențe educaționale în școala contemporană“ .
Sesiunea internațională a fost deschisă cadrelor didactice de orice specialitate. La Sibiu au fost prezenți în jur de 50 de cadre didactice din țară și din străinătate. Totodată, au fost prezentate și un număr important de lucrări științifice semnate de cadre didactice de la o serie de unități de învățământ din Europa, în speță instituții partenere ale liceului sibian în diferite proiecte europene. Este vorba despre școli din Norvegia, Germania, Austria și Franța.
Omagiu lui Gheorghe Lazăr
„Vreau să mulțumesc colegilor care s-au implicat în organizarea acestei sesiuni, pentru că nu este o muncă ușoară. Totodată, mulțumesc inspectorilor pentru sprijinul și timpul acordat pentru a participa la acest eveniment. Mă bucur că această sesiune este organizată în data de 5 iunie, deoarece este o zi specială – Ziua Învățătorului. Un învățător din ce în ce mai oropsit, mai încercat în zilele noastre. Nu întâmplător s-a ales această zi, pentru că îl omagiază pe Gheorghe Lazăr. Ziua de 5 iunie coincide cu ziua de naștere a lui Gheorghe Lazăr. Este considerat primul dascăl care s-a străduit și a făcut o școală în limba română în 1918. Este sibian de-al nostru Gheorghe Lazăr, este o emblemă a Sibiului și nu numai. Practic, a învățământului românesc. Să sperăm că se vor naște oameni și în aceste vremuri destul de tulburi și destul de încercate în domeniul educației, destul de marginalizată. Încercăm, prin aceste manifestări, să retrăim din ceea ce a fost odată mândria românilor și mândria școlii românești“, a spus Dorina Cismaș, directorul liceului sibian.
Trei secțiuni
Principalele obiective ale evenimentului au fost legate de stimularea creativității prin folosirea celor mai adecvate metode/strategii și prin utilizarea celor mai moderne mijloace de învățământ. Totodată, sesiunea se dorește un schimb de experiență între cadre didactice și promovarea experiențelor personale, care să asigure actualizarea conținutului informației la nivelul cercetărilor de utimă oră în domeniul creativității. Sesiunea de comunicări științifice s-a desfășurat pe trei secțiuni: Management educațional, Didactică și Proiecte curriculare și educaționale.
NICOLETA TĂNASĂ | președinte Asociația Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu“: „Ne bucurăm că sub auspiciile asociației se desfășoară cea de-a treia sesiune și vreau să le mulțumesc pentru participare celor care s-au înscris la această sesiune. Sperăm ca sesiunea să aibă loc și în următorii ani, unde dascălii să-și promoveze munca și să ne celebrăm activitatea.“
La rândul său, inspectorul școlar responsabil de zonă, Mircea Galață, s-a declarat onorat să participe la această sesiune de comunicări științifice. „Este a treia sesiune și sper să fie permanentizată. Totodată, sper ca lucrările și referatele să fie prezentate și în comisiile metodice și în cercurile pedagogice“.
Cosmin PAL