Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut ieri un sibian în vârstă de 30 de ani, cercetat penal pentru două infracțiuni de furt calificat.
FOTO: Mesagerul de Sibiu
Bărbatul este bănuit că, în perioada 11 – 16 aprilie a.c., ar fi pătruns prin efracție în două imobile din municipiul Sibiu, de unde ar fi furat mai multe bunuri.
Prejudiciul înregistrat prin presupusa activitate infracțională este de 9.500 de lei.
Polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii sibianului pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.