Sergentul Ovidiu Ciurea, nou subofițer sanitar al Spitalului Militar din Sibiu

Sergentul Ovidiu Ciurea, subofițer sanitar în cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu, își construiește cariera cu perseverență și dedicare, investind constant în formarea profesională.

Foto: Facebook Spitalul Clinic Militar de Urgență Sibiu

După absolvirea Liceului Sanitar „Antim Ivireanu” din Râmnicu Vâlcea, el a urmat cursurile Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, specializarea asistență medicală generală. În 2025, Ciurea a finalizat Cursul de formare a subofițerilor în activitate, specialitatea Sanitar, promoția „Regina Maria 150”, organizat la Centrul de perfecționare medico-militară Sebeș.

„Îmi doresc să răspund cu încredere și competență oricărei provocări care îmi va ieși în cale. Mă caracterizează seriozitatea și responsabilitatea și cred că domeniul profesional pe care l-am ales îmi va aduce numeroase satisfacții”, a declarat sergentul Ovidiu Ciurea.

Conducerea Spitalului Militar din Sibiu îi urează mult succes și putere de muncă în noul parcurs profesional.