Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, în prezent edil al Sectorului 5, a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu tragedia din octombrie 2015 de la clubul Colectiv, în urma căreia au decedat 64 de persoane informează AGERPRES.
Iniţial, la instanţa de fond – Tribunalul Bucureşti – Piedone primise 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, însă judecătorii de la CAB au admis, joi, apelul primarului şi au decis scăderea pedepsei la 4 ani închisoare cu executare.
De menţionat că, în timpul procesului, judecătorii de la CAB au eliminat forma agravantă a infracţiunii de abuz în serviciu de care era acuzat Piedone.
Pe lângă Cristian Popescu-Piedone, , patronii clubului au fost condamnați și ei după cum urmează: Costin Mincu, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, Paul Gancea – 6 ani şi 4 luni, iar Alin George Anastescu a fost condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.
Pirotehniştii Marian Moise şi Viorel Zaharia, cei care au pus artificiile în club în acea seară fatidică au fost condamnaţi la 6 ani şi 10 luni de închisoare.
Cristian Mihai Niţă, directorul firmei de artificii, a fost condamnat și el la 2 ani şi 6 luni de închisoare.