Senatul a adoptat miercuri un proiect de modificare a Codului penal prin care se instituie un prag valoric pentru abuzul și neglijența în serviciu.
Mai exact, dacă prejudiciul este mai mic de 250.000 de lei, adică 50.000 de euro, atunci nu mai vorbim de infracțiune. Este ceea ce prevedea OUG 13, care a scos sute de mii de oameni în stradă, numai că atunci pragul era de 200.000 de lei.
Dintre cei 3 reprezentanți ai județului Sibiu în Senatul României, senatorul Claudiu Mureșan este singurul care a votat împotrivă, în timp ce senatorii AUR și PNL au votat abținere, respectiv pentru.