SEMNAL DE ALARMĂ! Adolescent din Sibiu, la un pas de moarte | VIDEO

O clipă de neatenție îi putea aduce sfârșitul! Jocul „Balena Albastră” era cât pe ce să facă încă o victimă la Sibiu.

Un adolescent a fost filmat, aseară, în cartierul Vasile Aaron din Sibiu, pe acoperișul unui bloc turn. Imaginile trimise de un cititor al Mesagerului de Sibiu arată cum băiatul ține telefonul în mână, se cațără și se plimbă nestingherit pe bloc, își face fotografii și chiar se întinde pe marginea blocului, fără a conștientiza pericolul.

Filmulețul a fost surprins cu telefonul mobil, pe strada Iezer din Vasile Aaron.

Gestul tânărului care s-a aflat la un pas de moarte – la propriu – are legătură, cel mai probabil, cu jocul online „Balena Albastră”.

Pe 15 martie, o elevă din Sibiu a căzut de pe terasa unui bloc de 9 etaje de pe bulevardul Vasile Milea și a murit pe loc. Anchetatorii au stabilit că Denisa Voilean se afla acolo cu mai mulţi prieteni și încerca să îndeplinească diverse însărcinări date de un „mentor”, iar balustrada de care se sprijinea s-a rupt. „Minora VDŞ a descărcat, pe telefonul său mobil, jocul intitulat «Balena albastră»”, au precizat procurorii sibieni. După această tragedie, medicii de la Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, împreună cu polițiștii, procurorii și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului au stabilit detaliile unui protocol de colaborare, pentru a nu mai apărea cazuri în care tinerii să cadă victime ale jocului „Balena Albastră”, iar Poliția a transmis Inspectoratului Școlar o circulară prin care recomandă instituției să le ceară profesorilor să organizeze activități de informare cu privire la riscurile la care sunt expuși copiii prin accesarea jocurilor virtuale.

În ciuda măsurilor de prevenire, există în continuare riscul ca „Balena Albastră” să provoace o nouă tragedie.


Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*