În acest sfârșit de săptămână, pompierii sibieni au intervenit pentru stingerea unui număr de 50 de incendii de vegetație uscată, care au afectat un număr total de peste 200 de hectare de vegetație uscată și aproximativ 25 de hectare de fond forestier.
Printre cele mai dificile și ample intervenții din acest sfârșit de săptămână, pompierii amintesc:
Incendiu de vegetație uscată și fond forestier în localitatea Saroș pe Târnave – 8 hectare de vegetație și 1,5 hectare de fond forestier;
Incendiu de vegetație uscată în localitatea Bârghiș – 15 hectare de vegetație uscată;
Incendiu de vegetație uscată și fond forestier în localitatea Moardăș – 15 hectare de fond forestier și vegetație uscată;
Incendiu de vegetație uscată în localitatea Coveș – 50 hectare de vegetație uscată;
Incendiu de vegetație uscată în localitatea Porumbacu de Sus – 8 hectare de vegetație uscată;
Incendiu de vegetație uscată în localitatea Poplaca – 8 hectare de vegetație uscată;
Incendiu de vegetație uscată în localitatea Petiș – 20 hectare de vegetație uscată și 15 hectare de fond forestier;
Incendiu de vegetație uscată și stufăriș în localitatea Ocna Sibiului – 10 hectare de vegetație uscată și 1 hectar de stufăriș;
Incendiu de vegetație uscată în localitatea Racovița – 25 hectare de vegetație uscată.
Având în vedere numărul mare de incendii de vegetație, la nivelul ISU Sibiu, în acest sfârșit de săptămână au fost efectuate patrulări pe raza întregului județ formate din specialiști ai inspecției de prevenire și personal operativ. Au fost efectuate peste 30 de patrulări în vederea prevenirii incendiilor de vegetație.
În urma patrulărilor efectuate au fost identificate 3 persoane care au provocat incendii de vegetație uscată, urmând a fi sancționate, conform legii de către reprezentanții Gărzii de Mediu. De asemenea, în timpul patrulărilor la nivelul ISU Sibiu au fost aplicate sancțiuni cu amendă în valoare de 2.500 de lei și trei avertismente pentru utilizarea focului deschis în spații deschise fără respectarea măsurilor generale de prevenire a incendiilor.
Totodată la nivelul IPJ Sibiu a fost deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă, în urma incendiului care a avut loc în localitatea Moardăș.
„Facem apel la cetățeni să nu igienizeze terenurile prin incendiere! Vă reamintim, arderea vegetației uscate este strict interzisă!
De asemenea, în cooperare cu IPJ Sibiu, APIA Sibiu și GNM – Comisariatul Județean Sibiu și celelalte instituții cu atribuții în domeniu, se vor lua măsuri drastice împotriva celor care se fac vinovați de producerea acestor incendii, conform legii.
Reamintim că nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii vegetației uscate constituie contravenție și se sancționează cu amendă în cuantum de la 7.500 la 15.000 de lei, pentru persoanele fizice și de la 50.000 la 100.000 de lei pentru persoanele juridice, sancțiunile fiind aplicate de Garda de Mediu.
De asemenea, incendiile de vegetație uscată reprezintă una dintre cele mai mari amenințări pentru mediul înconjurător, dar și pentru comunitate, deoarece pot produce pagube semnificative și chiar pierderi de vieți, întrucât există un risc major de propagare rapidă a incendiilor în condiții de vânt.
Fiți vigilenți și semnalați orice început de incendiu la numărul unic pentru apeluri de urgență 112” transmit reprezentanții ISU Sibiu.