Patru noi semafoare dotate cu buton la trecerile pentru pietoni au intrat în funcțiune ieri, 18 octombrie.
Acestea sunt amplasate pe următoarele străzi: Semaforului, la intersecția cu str. Electricienilor, Calea Dumbrăvii, la intersecția cu str. Mărășești, Rusciorului, la intersecția cu str. Constantin Nottara, respectiv pe Calea Gușteriței, la intersecția cu str. August Treboniu Laurian.
„Primăria Sibiu a luat măsura semaforizării trecerilor pentru pietoni enumerate pentru un plus de siguranță la traversarea acestor artere cu volum mare de trafic“, se arată într-un comunicat al municipalității.