Selecţionerul Edi Iordănescu, mesaj după meciul Slovacia – România

Selecţionerul echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, a declarat, după meciul Slovacia – România, că românii ar trebui să se mândrească cu jucătorii. El a precizat că echipa s-a bucurat aseară de rezultat, iar de astăzi s-a întors la muncă.

foto: Facebook

Selecţionerul echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, a declarat că, după meciul Slovacia – România, românii ar trebui să se mândrească cu jucătorii. El a precizat că echipa s-a bucurat de rezultat, iar de astăzi s-a întors la muncă, scrie Monitorul de Cluj.

„De foarte multă vreme românii n-au mai fost uniți într-o asemenea măsură de o stare de bucurie ca acum. Iar faptul că echipa națională a reușit acest lucru înseamnă cea mai prețioasă răsplată pentru noi și obligația de a continua cel puțin la fel pe drumul nostru, împreună! N-am crezut vreodată că voi ajunge în ziua în care să trăiesc bucuria unei performanțe mai mult în sufletul suporterilor decât în sufletul meu. Acum este pentru prima oară iar sentimentul e copleșitor. Așa cum eu și jucătorii suntem mândri și vom rămâne mândri întotdeauna de românii care ne susțin, devenind un exemplu inegalabil la EURO 2024, cred că și românii trebuie să fie mândri”, a transmis Edward Iordănescu, pe pagina de Facebook.

„Ne întoarcem smeriți la muncă”

Selecţionerul echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, a precizat că echipa s-a bucurat aseară de rezultat, iar de astăzi s-a întors la muncă pentru meciul următor.

„Cuvintele sunt prea puține pentru felicitările și recunoștința mea față de efortul și sacrificile lor. Ne-au ajutat să ajungem aici principiile și valorile noastre, așadar de azi trebuie să revenim la ele. Ne-am bucurat o seară, ne întoarcem smeriți la muncă, pentru că ne așteaptă un duel fantastic de greu. O știm cu toții, dar la de bine știm cu toții că un lucru îl facem mereu: dăm totul! Doar așa copiii României de azi și de mâine vor păstra acest model și vor crește cu iubire de țară, prin disciplina muncii și în credința că nimeni nu poate pune limite pe drumul lor. Ca să primești tot trebuie, înainte de orice, să dai totul”, a mai declarat Edward Iordănescu.

Zi istorică pentru România

Miercuri, 26 iunie, a fost o zi istorică pentru România. Echipa Naţională s-a calificat în optimile Euro 2024 de pe locul 1 în grupă.

De asemenea, adversara României, Slovacia, s-a calificat şi ea în optimile de finală.

Meciul România – Slovacia s-a terminat cu remiză, scor 1-1. Pentru România, cel care a egalat scorul a fost Răzvan Marin în minutul 37 dintr-un şut din penalti.

Miercuri seară, Naţionala României a avut meciul decisiv cu Slovacia, care s-a jucat la Frankfurt.

România va întâlni Olanda în optimile de finală la EURO

Naţionala României va înfrunta echipa Olandei în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, meci care va avea loc în data de 2 iulie, pe Football Arena din Munchen, de la ora 19:00.

România a câştigat Grupa E a competiţiei, iar Olanda s-a clasat pe locul al treilea în Grupa D.

În urma rezultatelor de miercuri, dintre echipele clasate pe locul al treilea în grupe au ratat calificarea Ungaria (3 puncte) şi Croaţia (2 puncte).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*