Şeful Salvamont, după ce un clujean a murit în Munţii Făgăraş: „Casca de protecţie poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte”

Casca de protecţie poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte şi trebuie purtată în permanenţă atât când suntem pe pârtii, cât şi în alte zone cu risc de la munte, a declarat luni, pentru AGERPRES, Şeful Salvamont Sibiu, Dan Popescu.

„Echipamentele de protecţie sunt complementare. Aşa cum în zona de avalanşă e necesar să avem atât dispozitiv de căutare in avalanşă, lopată, sondă, aşa e şi cu drumeţiile unde la fel trebuie să avem colţari, piolet, casca de alpinism, cât şi echipamentul complet de salvare/căutare in avalanşă. De cele mai multe ori, un echipament de protecţie calitativ poate face diferenţa între viaţă şi moarte (sau răni grave), de aceea recomandăm turiştilor să nu facă rabat la calitatea echipamentelor care le pot salva viaţa, iar privind echipamentele tehnice să le folosească cât mai des in situaţii comode, care nu le pun viaţa în pericol încât să le poată folosi ulterior în orice situaţii. Trebuie să luăm în calcul că, casca de ski / alpinism nu trebuie folosită doar pe domeniile schiabile, ci în toate zonele cu risc (traversee cu gheaţă, zone unde pot fi căderi de pietre, zona de escaladă etc)”, a explicat Dan Popescu.

Un bărbat de 61 de ani din Cluj, a decedat duminică seara, în Munţii Făgăraş, după ce a căzut de la 450 de metri de sub Şaua Capra, fără să aibă cască de protecţie. În acest caz, specialiştii spun că şi dacă ar fi purtat casca de protecţie, şansele de supravieţuire ar fi fost minime, în urma căderii, însă casca nu trebuie să lipsească din echipamentul celor care merg pe munte.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*