Șefii Consiliului Județean își iau concediu înainte de alegerile locale. Șovăială conduce singur județul, pentru două săptămâni

Președintele Consiliului Județean Sibiu, Ioan Cindrea (PSD) și vicepreședinții Constantin Șovăială și Marcel Luca (ambii PNL) și-au planificat concediile de odihnă pentru prima jumătate a acestui an.

Potrivit unei informări care va fi prezentată în ședința ordinară de joi după-amiază a Consiliului Județean, Cindrea și Luca se vor afla în concediu de odihnă în perioada 23 mai – 3 iunie, în timp ce Șovăială a optat pentru 9 – 20 mai. „Având în vedere că la sfârșitul semestrului I sunt stabilite alegeri locale, am realizat programarea drepturilor de concediu aferente perioadei ianuarie – iunie 2016, urmând ca în funcție de data încetării mandatului să realizăm regularizarea drepturilor de concediu de odihnă”, a explicat Cindrea.

3

Potrivit OG 80/2003, președintele și vicepreședinții Consiliului Județean au dreptul la un concediu de odihnă plătit, pentru fiecare an calendaristic, de 25 de zile lucrătoare. Acesta se poate efectua în maxim trei fracțiuni.
Planificarea concediului de odihnă se face de către președinte, cu consultarea vicepreședinților.
Președintele și vicepreședinții vor aduce la cunoștință Consiliului Județean, în ședința premergătoare plecării în concediu, perioada de efectuare a acestuia, precum și dispoziția privitoare la desemnarea vicepreședintelui care va îndeplini atribuțiile președintelui pe durata concediului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*