Lupta cu consumul de droguri în rândul tinerilor va fi asumată de toate ministerele și instituțiile ce au atribuții în educarea și protejarea copiilor, iar fiecare școală va dispune de un „grup de acțiune” în acest sens, potrivit directorului Agenției Naționale Antidrog, citat de Monitorul de Cluj.
Foto: Arhivă
Potrivit Agenției Naționale Antidrog, cea mai mică vârstă declarată la care s-a început consumul de droguri este 13 ani. Autoritățile au anunțat elaborarea unui act normativ care să permită testarea antidrog a elevilor din școlile din România, în contextul în care consumul de droguri în rândul minorilor a crescut. Însă, până la începutul anului școlar, demersul combaterii consumului de droguri în rândul adolescenților și a tinerilor a rămas neclar, iar reprezentanții ministerelor Educației și Sănătății au oferit informații contradictorii cu privire la testarea antidrog a elevilor.
Eforturi concertate pentru reducerea consumului de droguri în rândul elevilor
Ramona Dabija, directorul Agenției Naționale Antidrog, a declarat luni seară, la Digi24, că lupta cu consumul de droguri în rândul tinerilor nu este pierdută și că „de-abia a început bătălia”.
Potrivit acesteia, așa-numitul plan de combatere a consumului de droguri a fost semnat deja de toate autoritățile cu atribuții în domeniul protecției copiilor.
„De-abia am început bătălia. Faptul că săptămâna trecută, la nivelul MAI, s-a semnat acel plan între toate ministerele care au atribuții în educarea și protejarea copiilor cred că este un prim pas”, a declarat directorul Agenției Naționale Antidrog, Ramona Dabija.
Astfel, planul asumat de autorități prevede înființarea unor grupuri de acțiune coordonate de directorul unității școlare, autoritățile locale, Protecția Copilului, MAI și reprezentanți ai asociaților de părinți și elevilor.
„Este important să se știe că fiecare copil are în spatele lui o rețea de siguranță. Când un copil este observat că are o modificare în comportament școala este obligată să ia legătura cu părinții. Dacă nu reușește va trebui să notifice Protecția Copilului și de ce părinții nu sunt prezenți în viața copilului. Împreună cu consilierul școlar luăm legătura cu specialistul. Poate nu are o problemă cu consumul de droguri, poate e victima unei infracțiuni. El nu mai trebuie ignorat și de aceea grupurile de acțiune vin în sprijinul copilului și al familiei, pentru că de multe ori au fost cazuri când familia a venit, i s-a prezentat situația și era surprinsă. Trebuie să știe că familia nu este singură. Familia trebuie să știe că are specialiști care o pot ajuta și să fie îndrumată către acești specialiști”, a explicat Ramona Dabija.
Potrivit Agenției Naționale Antidrog, planul de combatere a consumului de droguri în rândul elevilor a intrat în vigoare, urmând ca fiecare unitate școlară să-și activeze propriul grup de acțiune în perioada următoare. Măsurile adoptate exclud însă o testare în masă a elevilor și reprezintă doar o posibilitate pentru părinți de testare gratuită în cadrul cabinetelor școlare. Deocamdată, însă, testele gratuite nu sunt disponibile, iar testările se pot realiza doar în unitățile medicale.
În România, copiii ajung să consume droguri de la vârste tot mai mici. Potrivit Agenției Naționale Antidrog, cea mai mică vârstă declarată la care s-a început consumul de droguri este 13 ani. În urmă cu patru ani, un judecător clujean semnala că în România există consumatori de droguri în vârstă de 10 ani.