Șef al Protecţiei Consumatorilor: Turiştii au condiţii mai proaste de alimentaţie pe Litoral, decât la munte

Turiştii au condiţii de alimentaţie mai proaste în staţiunile de pe Litoral, decât la munte, în judeţe precum Braşov, Sibiu, Alba, Mureş, Harghita şi Covasna, spune comisarul-şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor din Regiunea Centru, Claudiu Susanu, care a condus în plin sezon estival comandamentul de la mare. 

Întrebat dacă sunt probleme mult mai grave pe Litoral, decât în Ardeal, Susanu a declarat vineri, într-o conferinţă de presă: „Absolut da. Lucrurile în ceea ce priveşte alimentaţia publică, stau mult mai rău în zona Litoralului, decât în ceea ce priveşte acest perimetru, al nostru, în Ardeal, în special Sibiu şi Braşov. Unul din factori este şi activitatea sezonieră şi nu reuşesc să aibă personal. Oricum ar fi nu există nicio scuză pentru produse expirate, condiţii igienico-sanitare inacceptabile şi practic punerea în pericol a consumatorilor.”

Cele mai multe probleme privind alimentaţia publică de pe Litoral au fost găsite în staţiunea cu cei mai mulţi turişti, Mamaia, unde cazarea este mai bună decât în celelalte staţiuni la mare. Claudiu Susanu a fost şeful Comandamentului pentru Protecţia Consumatorilor de pe Litoral, de la sfârşitul lunii iulie până la jumătatea lunii august.

foto: ANPC

La Mamaia au fost numeroase probleme, dar probleme la fel de grave au fost şi în celelalte staţiuni. Dacă în Mamaia lucrurile stau un pic mai bine la cazare, nu la fel se întâmplă în celelalte staţiuni, unde lucrurile au stat mai rău”, a spus Susanu.

În plin sezon, Protecţia Consumatorilor a găsit probleme cu mâncarea atât la tarabele de pe străzile din staţiunile de la mare, cât şi în restaurantele hotelurilor de patru şi cinci stele. În schimb, există şi autoserviri şi şaormerii pe Litoral, care oferă mâncare în condiţii legale şi bune. „Există un echilibru, pentru că au fost găsite şi unităţi stradale de alimentaţie publică şi acele autoserviri care arătau şi erau foarte, foarte în regulă şi din păcate, au fost probleme, inclusiv de produse expirate şi de altă natură, la hoteluri de patru – cinci stele”, a explicat Susanu.

Întrebat dacă s-ar întoarce ca turist, pe Litoral, acolo unde a închis un restaurant sau un hotel, comisarul-şef Claudiu Susanu, a răspuns: „Absolut da. Tot ce înseamnă unităţi de alimentaţie publică sau turism care nu au corespuns criteriilor au fost închise. În acest fel, ca urmare s-au evitat probleme către turişti. Faptul că, de la an la an, omul este tot mai vigilent şi semnalează problemele imediat şi nu mai acceptă acel compromis că merge şi aşa, ne duce spre o îmbunătăţire. Pentru că există şi factori pozitivi, unităţi de alimentaţie publică şi de turism controlate în anii anteriori şi chiar închise de mine, care de data asta au îndeplinit toate condiţiile legale de funcţionare.”

Claudiu Susanu a prezentat vineri, la Sibiu, raportul pe prima jumătate a anului, din care reiese că s-au dat amenzi în valoare de 1,4 milioane de lei, mai puţin cu 100.000 de lei faţă de anul trecut, pentru că inspectorii se concentrează şi pe prevenţie şi încearcă după primul control, dacă nu este ceva grav, să-i avertizeze pe agenţii economici, neavând un plan de amenzi de îndeplinit.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*