Miercuri, 23.03.2022, la Muzeul ASTRA, Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean a participat la ședința ordinară, organizată de Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.
În cadrul ședinței s-a discutat despre planurile ADR Centru pentru anul 2022, s-au abordat chestiuni referitoare la analiza implementării Programului Operațional Regional (POR/REGIO) 2014-2020 la nivelul Regiunii Centru, stadiul elaborării Programului Operațional Regional Centru 2021-2027 și implementarea acestuia la nivel regional.
O discuție importantă a fost cea legată de activitățile delegate către ADR Centru pentru implementarea componentelor 12 – Sănătate, 13 – Reforme Sociale și 15 – Educație din Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR).
Pe ordinea de zi s-au regăsit și aspecte precum implementarea OUG 88/2020 privind instituirea unor măsuri, precum și acordarea unui sprijin financiar pentru pregătirea portofoliului de proiecte în domenii strategice considerate prioritare pentru perioada de programare 2021-2027, destinat finanțării prin Programul operațional Asistență tehnică 2014-2020 (POAT 2014-2020) și Programul operațional Infrastructură mare 2014-2020 (POIM)