Experţi în securitate, apărare şi diplomaţie, dar şi profesori universitari specializaţi în strategii, din şase ţări, vor discuta în perioada 1-2 iunie, la Universitatea „Lucian Blaga” (ULB) despre o posibilă strategie de securitate la Marea Neagră, în perspectiva summit-ului NATO ce va avea loc în luna iulie, la Bruxelles.
„Astăzi se discută foarte mult despre strategiile de securitate din zona Mării Negre şi, în acelaşi timp, extinderea acestei strategii pe cele trei mări. Sigur acestea sunt preocupări ale aliaţilor noştri şi inclusiv ale României. De aceea, noi am încercat să invităm şi participă oameni din mediul academic, pe lângă cei din diplomaţie şi securitate şi apărare”, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, rectorul ULB Sibiu, profesorul Ioan Bondrea, citat de Agerpres.
Organizator al conferinţei internaţionale „Emerging Importance of Wider Black Sea Area Security” este Centrul de Studii de Globale din ULB Sibiu, care şi-a propus ca în urma conferinţei să elaboreze un Policy Paper, adică un document cu caracter strategic, pentru Departamentul de Politică Externă al Preşedinţiei României.
„Configuraţia forţelor în Marea Neagră s-a schimbat în ultimii 5-10 ani. Un lucru care ridică foarte multe semne de întrebare şi, evident, ca orice stat riveran la Marea Neagră ne dorim să înţelegem ce va însemna în viitorul apropiat redistribuirea de forţe la nivel regional. Continuând pe această idee, ne-am propus ca în cadrul acestei conferinţe să generăm un Policy Paper, evident academic, un document cu caracter strategic, deja experţii care participă la această conferinţă ne-au furnizat inputuri. Avem de la nivel regional şi naţional, chiar şi din partea unor aliaţi, avem o serie de răspunsuri cu privire la modul în care ne-am putea aşeza o proiecţie politică, iar în cadrul conferinţei vom avea parte de o dezbatere pentru a oferi legitimitate, profunzime, unui viitor concept pe care îl vom pune la dispoziţia Departamentului de Politică Externă, în special domnului consilier prezidenţial Bogdan Aurescu, care ne-a fost alături în acest demers academic. Deci, ne dorim construcţia unui Policy Paper”, a declarat directorul Centrul de Studii de Globale din ULB Sibiu, profesorul Silviu Nate.
Potrivit acestuia, experţi internaţionali, regionali şi naţionali vor participa la Sibiu, în cadrul conferinţei, pentru a construi o viziune strategică regională, capabilă să susţină agenda Formatului B9 şi a viitorului Summit NATO din 11-12 iulie de la Bruxelles. Invitaţi speciali în cadrul conferinţei sunt George Friedman – preşedinte Geopolitical Futures şi James Carafano – vicepreşedinte al Fundaţiei Heritage.
Experţii din SUA, Turcia, Ucraina, Georgia, Republica Moldova şi România vor discuta la Sibiu despre relaţia România-NATO, România-SUA, dar şi NATO-UE şi vor analiza şi comportamentul Rusiei la Marea Neagră. „Conferinţa, deşi se adresează pe o problematică de securitate şi apărare, nu tratează exclusiv relaţia România-NATO sau România-SUA şi ne referim şi la relaţia NATO-UE, o problemă care va reprezenta un subiect în viitoarea agendă a Summit-ului NATO şi practic demersul nostru va contribui într-o oarecare măsură să furnizeze anumite opinii, cu privire la oportunităţile pe care România le-ar putea promova în cadrul viitorului Summit NATO din luna iulie de la Bruxelles. Ne interesează să înţelegem şi comportamentul agresiv al unor actori regionali, vorbim despre regiunea extinsă a Mării Negre”, a mai spus Silviu Nate.
Centrul de Studii Globale a mai furnizat în 2016 un Policy Paper pe probleme de migraţie.
Conferinţa de la Sibiu se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, prin Departamentul de Politică Externă, cu sprijinul Ambasadei României în Statele Unite ale Americii, în baza parteneriatului academic cu Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.