Din cauza lucrărilor de reparații efectuate în clădirea în care își desfășoară activitatea, Secția nr. 1 Poliție Urbană Sibiu și-a mutat temporar sediul pe str. Ștefan cel Mare nr. 159. Relocarea este valabilă până la finalizarea lucrărilor, estimată pentru 31 decembrie 2025.

Foto: Arhiva Mesagerul
Autoritățile subliniază că aria de responsabilitate a secției nu se modifică, iar polițiștii își continuă activitatea în zona de competență.
Cetățenii pot depune sesizări sau reclamații la sediul Poliției Municipiului Sibiu (acces prin str. Pluto), pe e-mail la munsibiu@sb.politiaromana.ro, sau la numărul de telefon 0269/208211 și fax 0269/213201.
Maria-Antonia OANA










