Se schimbă regulile în fotbal. Apar noi cartonașe

Regulamentul fotbalului va introduce în curând cartonaşele albastre, cu care jucătorii care comit faulturi tactice sau protestează împotriva deciziilor arbitrului vor fi eliminaţi zece minute, conform publicaţiei britanice The Telegraph, citată de agenţia EFE, scrie AGERPRES.

Foto: AGERPRES

Această noutate a fost decisă de organismul responsabil cu regulile jocului, IFAB (International Football Association Board), care va începe testarea acestui tip de sancţiune în meciurile din primul eşalon în această vară.

Ar fi pentru prima dată când se va introduce un nou cartonaş disciplinar de la aplicarea cartonaşelor galbene şi roşii, la Cupa Mondială din 1970.

Acest nou protocol, care, conform The Telegraph, va fi anunţat astăzi (vineri), va restricţiona cartonaşele albastre la faulturile care întrerup „atacuri promiţătoare” sau la protestele fotbaliştilor.

În plus, un jucător va fi eliminat definitiv dacă primeşte două cartonaşe albastre sau unul albastru şi unul galben şi invers.

Pentru a permite noilor regulamente să capete amploare, iniţial meciurile la cel mai înalt nivel vor fi excluse de la această regulă, deşi Federaţia engleză doreşte implementarea la partidele de Cupă (masculină şi feminină) din sezonul viitor.

De asemenea, noile cartonaşe nu vor fi folosite la EURO 2024 din Germania şi nici în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*