Se redeschide Podul Gării. De vineri, coșmarul șoferilor care tranzitează zona va lua sfârșit

Vineri, 4 octombrie, de la ora 11.00, circulația auto pe Podul Gării se va redeschide, după ce constructorul Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj SA a finalizat lucrările de reparații de pe partea carosabilă. Circulația pietonală va fi deschisă provizoriu, din aceeași dată, pe trotuarul dinspre Promenada Mall.

foto: Primăria municipiului Sibiu

Astfel, din data de 7 august, de când Podul Gării a fost închis pentru reparații ample, constructorul a refăcut întreaga structură a drumului și a trotuarelor, inclusiv sistemele de scurgere a apelor pluviale și rosturile podului.

foto: Primăria municipiului Sibiu

Lucrările la acest obiectiv vor continua însă pentru încă aproximativ o lună. Pe Pod se va continua lucrul pentru finalizarea amenajării trotuarelor, inclusiv înlocuirea parapetelor vechi, și se va monta și pune în funcțiune sistemul nou de iluminat public. De asemenea, se vor reabilita și scările laterale Podului, pe care pietonii pot coborî spre Gara Sibiu.

foto: Primăria municipiului Sibiu

Sub Pod se va continua amenajarea celor 2 zone de parcare și a pistei de biciclete din zona Mall-ului. Și aici se va instala un sistem nou de iluminat public și se va amenaja o rețea de canalizare pluvială care să evacueze mai eficient apa. Pentru realizarea acestor lucrări nu va mai fi însă necesară închiderea traficului pe Pod.

foto: Primăria municipiului Sibiu

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*