Se primesc dosare în vederea obținerii tichetelor pentru grădiniță pentru copiii provenind din familii defavorizate

Odată cu începerea noului an școlar, Serviciul Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Sibiu primește cereri în vederea acordării stimulentului educațional pentru copiii din grădinițe proveniți din familii defavorizate, sub forma unor tichete sociale.

Legislația în vigoare specifică faptul că la fiecare început  de an școlar trebuie depus un nou dosar pentru obținerea acestui sprijin.

Cine poate beneficia de stimulent

Stimulentul educațional se acordă copiilor de grădiniță din familii defavorizate, cetățeni români sau ai altor state care au domiciliul, reședința sau locuiesc efectiv în Sibiu. Scopul acestui sprijin financiar este creșterea accesului la educație al acestora. Stimulentul se acordă în condițiile în care sunt îndeplinite criteriile de eligibilitate, acordarea fiind condiționată strict de frecvența regulată la grădiniță a copiilor.

Criterii de eligibilitat

Acest stimulent se va acorda lunar, sub formă de tichet social, pe bază de cerere și declarație pe proprie răspundere, însoțite de acte doveditoare, începând cu luna în care sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate. Astfel, copilul trebuie să frecventeze o grădiniță, venitul lunar pe membru de familie să fie de până la 284 lei iar copilul trebuie să frecventeze regulat grădinița; pentru verificarea acestui criteriu grădinițele transmit Serviciului Public de Asistență Socială o situație cu prezența la cursuri. Distribuirea lunară a tichetelor către titulari se face de către Serviciul de Asistență Socială, din sediul de pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3, de la casierie – camera S15. Fiecare copil va primi lunar un tichet în valoare de 50 de lei.

Documente necesare

 Cererile și declarațiile pe propria răspundere (se pot procura de la sediul Serviciului de Asistență Socială) se depun de reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului, oricând pe parcursul anului școlar. Cererile vor fi însoțite de următoarele documente doveditoare: componența familiei, veniturile nete lunare ale familiei, dovada frecventării grădiniței, adică o adeverință solicitată de la grădiniță prin care se atestă prezența la cursuri a respectivului copil,

Unde se depun actele

Cererile și declarațiile pe propria răspundere însoțite de documente justificative, se depun la Serviciul Public de Asistență Socială Sibiu oricând pe parcursul anului școlar, la camera S2 din sediul Primăriei Sibiu de pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3.

Actualizare din trei în trei luni

După stabilirea dreptului la stimulent, din trei în trei luni, titularul va depune la Serviciul Public de Asistență Socială Sibiu o declarație pe propria răspundere privind componența familiei și veniturile realizate de membrii acesteia, însoțite de acte doveditoare.

Verificarea datelor și informațiilor cuprinse în cerere și în documentele doveditoare pentru acordarea stimulentului, precum și prelucrarea datelor înscrise în cerere, se realizează în termen de maxim 15 zile de la data înregistrării acestora, de personalul Biroului Alocații Familiale din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială.

În situația în care se constată schimbări ce conduc la încetarea dreptului la stimulent, primarul emite dispoziție de încetare a dreptului și/sau de recuperare a tichetelor sociale pentru grădiniță. Sumele reprezentând contravaloarea acestora se recuperează de la titular de către Direcția Fiscală Locală Sibiu- Serviciul Executări Silite Persoane Fizice.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*