Lucrările de protecție a versanților pe DN7 Valea Oltului se reiau de marți, 4 martie, motiv pentru care vor fi impuse restricții.

Foto: Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere
În prima etapă, lucrările se vor desfășura pe sectorul situat între km 201+215-201+320, zona cascada Lotrișor.
Pe perioada restricțiilor, circulația rutieră se va închide total în reprize de aproximativ 20 de minute, dirijată cu piloți de trafic. Pe acest sector este preconizat ca lucrările să se finalizeze în aproximativ 30 de zile.
Programul de desfășurare a lucrărilor:
- Luni – joi: orele 7⁰⁰ – 18⁰⁰
- Vineri: orele 7⁰⁰ – 14⁰⁰
- Sâmbăta: orele 7⁰⁰ – 18⁰⁰
„Restricțiile vor continua și pe alte sectoare ce vor fi comunicate înainte de începerea lucrărilor. Reamintim că rolul acestor este acela de a asigura condiții de circulație în siguranță“, a transmis Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere.