Constantin Noica s-a născut la 12 iulie (stil vechi) 1909 în comuna Vitănești, județul Vlașca (în prezent în județul Teleorman).
Sursa foto: Ziarul Lumina
Studiile gimnaziale le-a început la București. În perioada 1924 -1928 a urmat Liceul „Spiru Haret” unde l-a avut ca profesor de matematică pe poetul Ion Barbu, pe numele său real Dan Barbilian. A obținut bacalaureatul în anul 1928.
Ca licean, debutează în revista liceului, Vlăstarul, în 1927 cu eseuri care au fost publicate în anul 1934 în volumul „Mathesis sau bucuriile simple”.
Se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere din București, pe care o va absolvi în 1931 cu teza de licență Problema lucrului în sine la Kant. Timp de trei ani îl are ca profesor pe filosoful Nae Ionescu.
Anii interbelici și ulteriori (1930 – 1949)
În perioada 1932 – 1934 frecventează societatea culturală „Criterion”. Sub influența lui Nae Ionescu, prietenii lui Noica de la „Criterion” – Mihail Polihroniade, Haig Acterian, Mircea Eliade – vor deveni, mai devreme sau mai târziu, simpatizanți legionari dar Noica, fidel ideii că lupta culturală și nu cea politică este calea pentru reînvierea culturală a României, refuză uniforma și încadrarea în mișcarea legionară.
Anii domiciliului forțat, deținut politic (1949 – 1964)
După venirea la putere a comuniștilor, în perioada 1949 – 1958, Constantin Noica are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici, Noica și-a căpătat ideea filosofică și totodată și-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai târziu.
În 1958 Noica este arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestați toți participanții la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de „grupul Noica”.
Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964.
Anii libertății, Păltiniș (1964 – 1987)
Din 1965 se stabilește în București, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române, având drept domiciliu un apartament cu două camere unde Noica va ține seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene. Printre participanți se numără mai tinerii săi colegi de la Centrul de Logică (Sorin Vieru) sau de la Institutul de Istoria Artei (Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu).
Ultimii ani din viață începând cu anul 1975, Constantin Noica și i-a petrecut la Păltiniș, locuința lui devenind loc de pelerinaj și de dialog de tip socratic pentru admiratorii și discipolii săi (vezi Jurnalul de la Păltiniș de Gabriel Liiceanu).
Se stinge din viață la 4 decembrie 1987. A fost înmormântat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniș, după dorința sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Mitropolit Antonie al Ardealului, Crișanei și Maramureșului. După 1989, Gabriel Liiceanu s-a ocupat de reeditarea integrală a cărților lui Noica.
(Sursa: Wikipedia)
