Se caută soluții pentru asigurarea transportului din localitățile de pe Valea Hârtibaciului spre Sibiu

Joi, la sediul Primăriei orașului Agnita, a avut loc o întrevedere între primarii localităților de pe Valea Hârtibaciului, reprezentanții ADI Transport Metropolitan Sibiu și operatorul Tursib. Se caută soluții pentru rezolvarea lipsei de transport către municipiul Sibiu.

sursa foto: Primăria orașului Agnita

„Discuțiile au vizat identificarea celor mai bune soluții pentru rezolvarea lipsei de transport către municipiul Sibiu, o problemă majoră a comunităților noastre.
Totodată, am subliniat faptul că soluțiile propuse trebuie gândite astfel încât să nu interfereze cu orarul curselor private existente, pentru că înțelegem pe deplin importanța și rolul sectorului privat în asigurarea mobilității. Așadar urmarim acoperirea orarului între orele în care nu sunt efectuate curse de către operatorii privați.
Suntem conștienți de importanța conectării localităților noastre cu municipiul Sibiu și de impactul pozitiv pe care acest lucru îl va avea asupra comunităților noastre – atât pentru locuitori, cât și pentru dezvoltarea economică și socială. De aceea, vom face toate demersurile necesare pentru ca această rută de transport să devină realitate cât mai curând”, a explicat Schiau-Gull Alin Ciprian, primarul orașului Agnita.