Scurtcircuit fatal pentru o șură din Arpașu de Sus. FOTO

Un incendiu violent a izbucnit în această după-amiază într-o gospodărie din localitatea Arpașu de Sus, județul Sibiu, unde o șură cu o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați a fost cuprinsă de flăcări.

Foto: ISU Sibiu

La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat, cuprinzând întreaga anexă gospodărească. În ciuda intervenției prompte a salvatorilor, construcția nu a mai putut fi salvată.

Flăcările au mistuit total o șură de 200 mp

Pentru stingerea incendiului au intervenit atât pompierii sibieni, cât și cei din Victoria, cu un dispozitiv complex format din trei autospeciale de stingere, două echipaje SMURD, o autospecială de primă intervenție și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Arpașu de Sus.

Specialiștii au stabilit că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit la un cablu electric defect.

Nu au existat victime în urma acestui incident.

Comments are closed.