A se pensiona, pensionarea, pensionării. Subiect fără sfârșit.
Majoritatea pensionarilor cu limită de vârstă din perioada de până prin 1996 au beneficiat de pensii cât se putea de modeste, astfel încât pesemne că bugetul țării nu era afectat într-o manieră accentuată din acest punct de vedere. E adevărat că locuri de muncă existau berechet și nimeni nu șoma, iar fondul de pensii fusese generos. Pensiile, însă, se acordau cu atenție și orice salariat din orice domeniu beneficia de drepturi în limita unor legi ce țineau oarecum mai mult seama de munca depusă și perioada activității. Nu se depășeau limitele unor legi ce țineau oarecum mai mult seama de munca depusă și perioada activității. Nu se depășeau limitele rezonabile, chiar și atunci când era vorba de privilegiații comuniști cu funcții mari. Că aveau aici mulți din inși alte privilegii, da, însă în nici un caz nu se depășeau cele de astăzi, acordate aleșilor noii „democrații”.
Ceilalți, cei care s-au pensionat după 1996 și continuă a se pensiona, actualii candidați la pensionare cu accent pe „crema politicii”, aceștia, pe an ce trece, beneficiază de pensii tot mai substanțiale. Astfel crescând cuantumul acestor pensii „ca ciupercile după ploaie”, aleșii noștri își rotunjesc veniturile, pensiile lor devenind din ce în ce mai consistente (se adaugă felurite sporuri și indemnizații în calculul respectiv, adeseori nejustificat ).
Acum, iată, această „mână” serioasă de pensionari proveniți din funcții publice de stat, mai ales politice, reușesc să-și rotunjească pensiile astfel încât se ajunge după cum se poate constata la sume de-a dreptul năucitoare (chiar cei puși să hotărască și să împartă „mălaiul” își alocă venituri incredibile).
Cu ușurință se poate constata că în actuala perioadă bugetul statului este diminuat semnificativ, mai ales din cauza acordării de pensii speciale uriașe, față de cele acordate înainte de 1989, când numărul pensionarilor fusese mai mare, iar retribuțiile mai modeste. În acest fel, pe măsură ce pensionarii de rând sărăcesc, buzunarele aleșilor de-acum se îngroașă și ei huzuresc nestingheriți, deoarece hotărârile le aparțin. Dacă de câțiva ani buni populația și chiar o parte din cei socotiți de stânga (Puțini. Cei dotați cu simțul echității și cu cei șapte ani de-acasă la… zi) solicită reglementarea acestei inechități și batjocuri, acei interesați – beneficiarii actuali – nu acceptă în ruptul capului să piardă nici un sfanț, opunându-se cu vehemență. Acești aleși actuali, cei din partea stângă a eșichierului politic mai ales, au considerat necesar a impune anumite măsuri privind organizarea și stabilirea unor drepturi chiar și armatei române, până și a pensiilor acestora. Din moși strămoși, mulți știm că militarii au fost organizați pe baza unor criterii speciale și specifice legale și loiale. Pensiile acestora sunt stabilite în funcție de obiectivele și programa respectivă, strictă. Astfel, politicienii noștri (civili) aflați în funcții-cheie, nu considerăm a fi în măsură a interveni în acest sector. Militarii, după cum se știe, desfășoară o activitate specifică. Ei sunt temerari, riscându-și viața chiar și în spatele frontului. A nu se uita că militarii au fost nevoiți destul de ades să-și mute domiciliul întregii lor familii în funcție de ordinul de serviciu primit fără comentarii. Totodată, la orice oră din zi sau noapte, militarul poate fi convocat atunci când situația o cere, disciplina fiind criteriul de bază ce nu poate fi ocolit și fără comentarii. Militarul, indiferent de grad, nu se poate deplasa din localitatea de bază fără înștiințarea și acordul superiorilor săi. Cât privește costumația, trebuie avut în vedere că adeseori devine incomodă, mai ales vara. Așadar, militarul nu poate dispune în totalitate de timpul și chiar de viața sa și este normal să-i fie respectate drepturile.
În general, trebuie amintit faptul că mai nou nu mai există nicio atenție față de marea masă a populației. Ci dimpotrivă: tot mai multe măsuri de-a dreptul diabolice apasă pe umerii lor pentru a li se stoarce până și ultima picătură de vlagă. Rapacitatea nesățioșilor acestora pentru a-și construi adevărate imperii cu bani nemunciți și a-și strânge averi incomensurabile pe care să le dosească prin cine știe ce ascunzișuri este apanajul omului avar și limitat. Câți din aceștia au sfârșit în condiții ciudate, lăsând în urmă valori pentru care urmașii se războiesc și chiar se ucid?! Astfel de specimene nu realizează, nu înțeleg că omul doarme pe un singur pat și are o singură gură de hrănit. Îmbuibarea, se știe bine, duce la degradarea fizică și morală. Cei mai valoroși oameni provin din rândul sărăcimii, cei care știu ce înseamnă sudoarea și foamea, nicidecum din familii de nababi în care beizadelele lor, trăind în lejeritatea și lipsa grijii pentru ziua de mâine, constituie cel mai însemnat mediu pentru constituirea lichelelor remarcate prin alergătura după profit, prin lenevie și exploatarea săracilor. Aceștia nu dețin nici un fel de principiu moral, cinstit fiind mânați doar de rapacitate și grandoare (apanajul proștilor).
Și peste toate cele, iată, a mai sosit și molima aceasta – Coronavirusul. După ce devenisem și așa destul de dezbinați, suntem obligați să ne distanțăm unii față de alții și mai mult. Adio prieteni, adio socializare, adio milostenie, adio întrajutorare. Până și copiii în grădinițe nu se mai pot juca între ei, deoarece trebuie să păstreze o distanță de câțiva metri unul de celălalt. Ei vor putea doar să se privească de la distanță. Măsurile de acest fel sunt numeroase și din nefericire ne vom izola în continuare pândiți de tristul sentiment de dezumanizare. Acceptăm însă totul sperând ca virusul ucigaș să ne ocolească pe câți mai mulți.
În momentul actual, majoritatea, deși sărăciți, dețin bunul simț de a înțelege că bugetul țării nu poate suporta mărirea pensiilor cu 40% și dublarea alocațiilor copiilor. Știm că această cerință a celor din politica de stânga de a solicita astfel de majorări nu constituie în nici un caz grija pentru populație! Măcar de-ar reuși să impoziteze acele pensii fabuloase ale celor cu „pâinea și cuțitul”.
Voi ce credeți? Ce aveți de spus? Spuneți!
Elena OLARU-MIRON
