Ori de câte ori un individ cu mințile rătăcite va ieși cine știe din care meandre hotărând modul în care să manevreze turma celor dispuși a-l urma, totul va lua cursul dorit de acesta. S-a uitat cumva vremea nu prea îndepărtată când poporul fusese puternic îndoctrinat?
Elena Olaru Miron
Nu numai că nu s-a uitat, dar se pare că totul s-a transformat într-un fel de obișnuință care s-a imprimat mult prea puternic în conștiințe. Astăzi privesc cu nostalgie și regret acea moștenire toxică a cei care acum sunt pe „cai mari” și care, sub oblăduirea funcțiilor, mulți din ei ignoranți și debusolați, având creierele spălate, se rătăcesc de cărările drepte (La vremuri noi… tot noi). Dacă privim în urmă, putem lesne aprecia că există un număr impresionant de exemple care ne arată cât de ușor poate fi manevrată prostimea. Iată, nu mai departe decât cu câțiva ani în urmă se sărbătorea cu surle și trâmbițe ziua de naștere a mărețului Ponta al cărui portret fusese alăturat semnificativ „Porții sărutului”! Ce sărbătoare! Participaseră mii de lichele, adulatori, prevestitori și urători al unui viitor măreț al alesului. Erau desfășurate nenumărate steaguri tricolore în defavorizarea acelor sfinte trei culori simbolice. Uralele, ovațiile răsunau în coruri nesfârșite. Cuvinte rare ploconeli mai ceva decât se petrecuse pe când domnea Ceaușescu. Ba poate că acel fost președinte comunist avusese chiar mai multe calități decât sărbătoritul. Apoi, după scurtă vreme, același personaj a fost și este cu atât mai mult acum negat, blamat. De ce? Datorită faptului că s-au descoperit o seamă de acțiuni dubiose săvârșite de acest personaj în perioada în care se afla în funcția respectivă. Precum acele acte au fost săvârșite departe de privirile destul de superficiale ale mulțimii, întreaga lui activitate dubioasă fusese apreciată de aceeași mulțime ignorantă prin carul de urale pe care îl înălțaseră acestuia. În plus, organele abilitate nu și-au făcut datoria la vreme.
Așadar, iată, oameni buni, nu numai că am rămas aceeași mediocri, ci ne afundăm din ce în ce mai mult în abisuri întunecate. Și toate acestea după mai bine de 30 de ani de când zice-se că am scăpat de vechile metehne!
Acum, cuprinși de deziluzii, mulți privesc la pleava rămasă în ciurul prea plin din care cei buni s-au retras pentru a lăsa loc gloatei furibunde. O masă amorfă care pe zi ce trece fiind tot mai lipsită de dorința de a se apropia de prerogativele civilizației decade vertiginos.
Și culmea insolenței. Ca și când nu ar fi suficiente furcile caudine prin care încă trecem, măsurile limitatoare ale traiului zilnic pentru cei de jos nu se oprește din păcate aici. Iată că tocmai acum când bieților pensionari și salariați li se refuză acoperirea majorării veniturilor conform inflației, pensionarilor parlamentari li se alocă 18 milioane de lei. Acum, tocmai acum când criza financiară îi lovește pe cei aflați în categoriile sărăcite mai sus menționate! „Mese rotunde” zilnic la TV se comentează pe aceste teme fără nicio finalitate. Nu sunt decât „praf în ochi” (Nu-i vorbă că și participanții permanenți la aceste întruniri nu aduc nimic. Ei doar vorbesc… discuții – pe bani buni).
„Sfidarea” este termenul. Desconsiderarea. Dar de ce numai cei din pătura de jos ar fi datori să plătească raptul bogățiilor naționale de către șmecheri? De ce se promovează în continuare acest soi de indivizi care sunt lipsiți totalmente de o oricât de măruntă valoare umană? De ce cu bună știință acești tâlhari sunt lăsați să părăsească țara și să-și dosească avuțiile în afară? De ce nimeni din aceștia nu plătește nu înapoiază ceea ce au sustras din gura copiilor și a oamenilor cinstiți?!
Cui îi pasă!? Prea multe vorbe fără fapte. Ca și când prostimea este mulțumită și în acest fel. Oare așa să fie? Se pare că da, întrucât orice aspect discutat și paradiscutat rămâne în coadă de pește până când se uită.
Iată, așadar, mulțimea ușor de manevrat alege ciurucurile, cei care vorbesc. Tare, cu forță, cu aplomb. Dacă s-au deschis larg barierele și este permis a solicita, a cere, a se cățăra, a parlamenta cu sau fără noimă, atunci individul strigă, urlă. Vântură drapelele noastre care cândva poposeau pe trupurile oastașilor noștrii sfârtecate în lupta pentru apărarea gliei sau se arborau în mărețele zile de sărbători naționale.
Azi orice neavenit se înfășoară în sfânta pânză tricoloră și urlă din toate puterile indiferent dacă solicitarea sa este sau nu justificată. Un mai mare sacrilegiu decât acesta nu există.
Că bine zicea patriotul, filozoful, scriitorul și gânditorul Petre Țuțea care iubise cu ardoare poporul și limba română, dar care mai târziu spunea:
„AM STAT ÎN TEMNIȚĂ 13 ANI PENTRU UN POPOR DE CRETINI!”
Am spus-o și-o voi mai repeta sperând că va trezi oarece ecou în conștiințele adormite ale unora!
Elena OLARU MIRON
