Februarie 2019. Chiar dacă din motive greu de relatat hotărâsem să nu-mi mai efectuez nici un fel de analize medicale, după aproape un an, îmi încolţi gândul într-o zi să încerc a afla cum stau cu sănătatea.
Nu că aş crede foarte mult în analizele respective, dar mă lăsasem… sedusă de aparatura în vogă apărută şi menită a stabili în ce măsură sunt asaltată de cine ştie ce afecţiuni. Odată hotărârea luată, pusei mâna pe telefon în ideea de a mă informa ce şi cum. Vocea de dincolo debita o frază stereotipă îndemnându-mă să aştept. După trei apeluri soldate cu acelaşi rezultat, o altă voce mă întreabă:
– Ce doriţi?
– Doamnă, vă rog fiţi amabilă şi spuneţi-mi când se fac înscrieri pentru efectuarea de analize medicale gratuite (prin casa de pensii)?
– Luni în data… orele unsprezece. Spune vocea, după care telefonul se închide.
Pregătită de dimineaţă am plecat (încă de la nouă şi treizeci) nefiind convinsă că am fost informată corect (altădată mi se indicase efectuarea recoltărilor respective între orele 7 – 11).
În holul de la intrarea în policlinică se afla un număr impresionant de pacienţi. M-am strecurat până la ghişeul fişierului solicitând să mi se indice unde anume să mă adresez pentru programare.
– În colţul de acolo, doamnă! La portar! Zise asistenta.
Din nou, îmi făcusem loc printre oameni nevoită să inspir un aer de-a dreptul pestilenţial (de fecale şi urină) şi să mă apropii de portarul care stătea pe un scaun şi „meşterea” ceva pe câteva tabele notând cu un scris lăbărţat nişte hieroglife, ceva. Îl „atac”:
– Domnule, mă înscrii şi pe mine pe tabel?
– Doamnă, prea târziu! Listele s-au închis.
Totuşi observam că asistenta de la fişier complota „în surdină” cu respectivul „maestru de ceremonii” printr-un gemuleţ. Se operau ştergeri şi adăugări pe liste la sugestia celei de la fişier.
Neavând altă cale „avansasem” ceva acolo portarului rugându-l să mă treacă şi pe mine la coada cozilor pe liste (erau patru sau cinci cuprinzând nume pe ambele părţi ale filelor). Îmi scrise numele aşadar şi-mi spuse:
– Sunteţi gata, puteţi merge!
Considerând că mă pot îndrepta spre cabinetul în care se efectuează recoltările produselor de analizat, mă prezentasem în faţa uşii respective. După o vreme, ieşi asistenta care-mi spuse:
– Trebuie să vă duceţi la fişier să vi se completeze o fişă.
Mă întorc aşadar la fişier şi o întreb pe asistenta care în acel moment nu se ocupa de alţi pacienţi, zic:
– Am aflat că este necesar să-mi completaţi o fişă.
– Ce fişă, doamnă?
-Nu ştiu, dumneavoastră nu ştiţi?
– Aşteptaţi, la ora 11 (era ora zece şi zece minute)! Vă voi chema eu câte zece persoane pe rând.
Rămăsesem în vecinătatea fişierului aşteptând să se apropie ora 11. Îmi amintisem între timp că pe listă, eu fiind trecută pe ultimul loc, calculând în mare, ajunsesem la concluzia că se putea să rămân în aşteptare ore în şir. Mă mai întrebam dacă nu cumva respectivele programări se refereau la luna următoare sau cine ştie şi mai târziu. Astfel se explică faptul că programările respective se planifică în afara programului laboratorului (7 – 11). Nu mi se spunea nimic şi pacienţii mişunau prin încăpere neîndrăznind să ceară explicaţii
Apoi vocea tunătoare a asistentei de la fişier care-şi scosese capul în afară urlă pur şi simplu:
– Şi ce staţi aici toţi călare unii peste alţii?! Plecaţi! V-am spus că numai la ora 11 încep să vă completez fişele!
Nu mai suportasem şi mi-am luat tălpăşiţa.
Auzisem că şi la spitalul de boli pulmonare există un laborator de analize şi mă hotărâsem pe loc să mă îndrept într-acolo. Aşadar perpedes apostolorum parcursesem cel circa 1 km până la punctul stabilit. Ajunsesem obosită şi nervoasă la respectivul laborator aflat la etajul al doilea al clădirii principale. Încăperile curate erau liniştite. Fusesem primită cu amabilitate ceea ce îmi mai atenuase din stresul în care intrasem. Totul frumos la prima impresie. Numai că. Numai că asistenta singura aflată în încăpere privindu-mă cu duioşie îmi spune:
– Nu sunt sigură că vom avea reactivi suficienţi pentru toţi cei înscrişi până acum. Eu vă înscriu pe listă totuşi pentru data de … (peste 17 zile). Poate aveţi noroc, zise amabilă doamna. Mulţumind în tăcere, am plecat învinsă, umilită, tristă.
Luând în considerare doar aspectul degringoladei organizatorice din ultimii ani care cuprinde mai toate sectoarele economico-sociale, de la noi de aici din această frumoasă ţară vitregită azi şi asociindu-le unor relaţii interumane şi acestea din ce în ce mai obtuze şi chiar mai puţin civilizate te întrebi: Cum să nu devii nevrotic sau deosebit de stresat şi anxios în aceste condiţii? Cât despre viitor ce putem spune? (Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă zice o vorbă din popor).
Pulsaţia continuă din univers creează felurite aspecte, o ştim. Pe cât de neaşteptate în timp, pe atât de surprinzătoare. Sperând cu înfocare într-o evoluţie din ce în ce mai benefică a vieţii omului, constatăm cu consternare chiar, că o altă cale ni se aşterne în faţă. Trăim într-un univers energetic, dar care este aşezat pe materia produsă care oscilează între existenţă şi inexistenţă. Între evoluţie şi involuţie. Acest ciclu susţinut uneori de forţe doar bănuite de noi, se pare că are mai ales în ultima vreme mult prea multe căderi spre un incredibil hău. Uităm astfel tot mai mult să fim cu adevărat oameni, să ne comportăm ca şi când noi înşine ne aflăm în locul celuilalt, al străinului din faţa noastră nemaicontrolându-ne gândurile şi cuvintele, încrâncenându-ne şi căutând tot mai multe apelative negative. În acest fel ignorăm faptul că răul nu este destinat doar interlocutorului nostru neagreat, duşmănit de noi, ci chiar nouă înşine imobilizându-ne bogăţia de substanţe dătătoare de viaţă cu care a fost dotat corpul nostru care au menirea de a ne apăra de o mulţime de boli chiar incurabile.
Se ştie că există auto-vindecări ale unor maladii grave prin autocontrol, memorie, puterea creierului în esenţă şi care alătură imaginea reală cu o alta imaginată, formată prin intermediul celulelor inteligente. Lupta este îndelungată, în fracţiuni de timp declanşându-se imaginativ. În plus, desigur, o contribuţie de seamă o au marile taine ale adevărului absolut înţeles de noi toţi în capitolul religie, sacralitate, spiritualitate.
Ar fi de dorit ca noi toţi, oamenii de rând mai ales, să ne străduim să ne menţinem în echilibru făcând apel la îngăduinţă, la educaţie şi inteligenţă. Din păcate, aceste atribute devin din ce în ce mai… palide, obtuzitatea şi mitocănia fiind ridicate la rang de… supremaţie.
Astăzi se foloseşte agresiunea verbală şi fizică adeseori cu setea celui ce crede că el este împărţitorul dreptăţilor supreme. Ţintele multor oameni de acum, din păcate, vizează obţinerea succesului total pe orice cale fie chiar şi călcând în picioare străvechile deprinderi cum sunt toleranţa, bunătatea, cooperarea calităţi care ne situaseră cândva pe o binemeritată scară biologică şi socială – aceea de oameni. Din păcate dintre acestea au mai rămas doar ruinele.
Elena OLARU MIRON
