Înscrierile la Creșa nr. 2 de pe str. Gladiolelor se fac în 1 august. Oficial, găsiți pe site-ul primăriei, sunt 30 de locuri. Părinților li se spune însă că sunt numai 20 de locuri, pentru că nu toți de la creșă facă 3 ani în 15 septembrie ca să intre la grădiniță.
Deci 20 de locuri pentru cartierele Terezian, Țiglari, Tineretului, Gara Mică + Veterani, Piața Cibin, Orașul de jos. Deci vă dați seama ce concurență este pt creșa nr. 2, cu cea mai redusă capacitate din cele 7 existente.
Am auzit că se stă de cu noaptea la coadă, ceea ce eram dispuși să facem. Săptămâna asta m-am întâlnit cu o mămică și mi-a spus că soțul ei s-a dus în 31 iulie 2011 la ora 20 și a fost al treilea. Am hotărât cu soțul meu că noi o să mergem la ora 17, ca să fim primii.
Ieri seară, deci în 30 iulie, ne întâlnim cu mămica unui copil de vârstă cu băiețelul meu cel mic și ne întreabă dacă mergem la coadă. La ce coadă? La creșă! Îi spunem că mergem mâine, adică azi, în 31. Am renunțat la a mai merge în parc și ne-am dus la creșă. Puhoi! Bunici, mămici, tătici, mătuși, copii. Noi am ajuns ai 11-lea. Am stat eu până la 21.30, apoi a venit tatăl meu care a stat până la 0.30, apoi toată noaptea a stat soțul meu, acum la 8 mă duc eu până la 17, când nu știu dacă o să mai poată sta el, după o noapte de veghe. Asistentă șefă, Carmen Oană, când a venit azi dimineață la serviciu, a văzut coada. Aseară a mai venit și părintele nr. 12.
Lumea este disperată! Eu cred că e o premieră să se stea cu 2 zile înainte la coadă. Ne rugăm să nu plouă, dacă va ploua o să stăm în scările de bloc.
Ioana N., Sibiu