Un aspect deosebit de „fierbinte” îl constituie în acest secol XXI nivelul de civilizație al populației lumii în general.
Este de neînțeles cum, în loc să se resimtă o atare influență benefică odată cu intrarea în UE, se pare că marea masă a păturii sociale românești de mijloc alunecă spre cea din urmă categorie socio-culturală. O spun cu amărăciune privind respectiva stirpe bezmetică ce se îndreaptă vertiginos spre cel mai de jos nivel, ei, cei ce nu demult erau numiți clasa de mijloc.
Pare că o vrajă diabolică îi sărăcește, stârnește și subjugă pe bieții oameni nimicindu-le calitățile. Se ivește automat o întrebare: să fie scăderea interesului pentru educație și cultură?
Dacă imediat după 1989, în urma înlăturării regimului comunist, se simțea un aer nou, pur, înviorător, fețe luminoase, destinse, încet, cu trecerea timpului, aceste chipuri încep a împrumuta un alt aspect: mai întâi înseși fizionomiile oamenilor obișnuiți iau o alură tot mai îndrăzneață și apoi, cu fiecare an trecut, figuri din ce în ce mai asprite, mai urâcioase păreau și par a pune stăpânire pe tot cerul nostru vremelnic înseninat după nenumăratele jertfe de dinainte de 1989. În plus, mai intră în calcul alergătura nesăbuită a unor astfel de oameni de paie după avantaje materiale care a adus de asemeni la minimalizarea interesului pentru un comportament civilizat, ignorându-se toate atributele vechi de bună-cuviință și respect pentru ceilalți, pentru societatea în care se viețuiește în general. În locul acestora s-au instalat tupeul și obrăznicia pe care le întâlnim chiar și în aceste zile cu ușurință în comportamentul nenumăraților indivizi.
S-a ajuns ca până și în mijloacele de transport în comun, spre exemplu, să pară că s-au reîntors vremurile de dinaintea anului 1989. Așa se face că din nou oameni nevoiași bătrâni, suferinzi, cu haine uzate și urât mirositoare, se luptă cu copiii pentru un loc pe un scaun de autobuz. Se scuipă și își aruncă mucozitățile oriunde, pe stradă, în autobuze, în holuri publice, iar iritarea nervoasă a unor astfel de specimene se manifestă agresiv prin obrăznicii și grosolănii dezgustătoare. De oriunde se extrag felurite materiale (pe un post TV au fost prezentate scene de la sustragerea de ornamente afișate în spații publice cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii la Focșani!).
Deranjant și greu de trecut cu vederea la noi în urbe ar mai fi un alt aspect absolut dezolant. Este vorba de lăsarea câinilor și pisicilor libere pe străzi. Aceste străzi sunt pline de dejecții (câinii sunt scoși pe străzi tocmai pentru a-și face nevoile prin care trecătorii sunt nevoiți să facă slalom). Mă întreb, chiar nu se poate da o lege în acest sens? Cât despre pisici, acestea s-au înmulțit foarte mult, există clădiri nelocuite în care aceste animale și-au făcut culcuș și din care se degajă mirosuri pestilențiale. Cred că Primăria ar avea datoria să elaboreze o lege în acest sens.
De asemeni, pe zi ce trece suntem tot mai sufocați de mașini. Străzi înguste sunt blocate de zeci de mașini parcate pe ambele părți, inclusiv pe trotuare, blocând intrări și provocând disconfort generat atât de zgomote, cât și de poluarea aerului.
O altă problemă a orașului este lipsa locurilor de joacă, astfel încât copiii bat mingea printre mașini sau pe străzi în fața porților și ferestrelor. Privitor la cartiere, nu înțeleg cum se pot aproba construcții individuale mult supraînălțate în cartiere în care predomină casele familiale, care dau un anumit regim de înălțime străzii. Parcă există un organism numit „disciplina în construcții”. Ce face această instituție?
Acestea ar fi parte din durerile personale ale mele și probabil ale multor altora. Mă întreb ce se mai poate face atunci când răul este sădit tocmai la rădăcină? Ce fel de curățenie ar trebui făcută pentru a-l stârpi?
O mulțumire totuși există! Orașul nostru Sibiu este cotat (cu toate păcatele sale văzute și mai puțin văzute) ca un oraș frumos. Suntem datori noi toți, care știm să prețuim calitatea, să mulțumim edililor care se străduiesc să ne așeze în rândul orașelor civilizate. Să nu abandonăm însă lupta cu mințile încețoșate, care nu sunt în măsură a discerne cu acuratețe și înțelepciune între cultură și bunul simț. Să insistăm să se elaboreze legi pentru instaurarea ordinii și disciplinei prin cultură. Iar dacă aceste deziderate sunt ignorate, să încercăm a le sugera și chiar impune.
Elena OLARU MIRON
