Ziua de 18 octombrie 2019 trebuie să rămână în analele istoriei românești drept întoarcerea acasă a osemintelor reginei mamă Elena, după aproape 71 de ani de exil.
La impunătoarea, la măreața catedrală episcopală ctitorită de Carol I, sicriul cu rămășițele pământești ale reginei mamă Elena, mamă a regelui Mihai, a fost depus alături de ceilalți membri ai familiei regale. În acest fel, panteonul regal în sfârșit s-a întregit. În necropola catedralei, după cum își dorise regele Mihai, vor dormi mereu alături: mamă și fiu.
Regina Maria și Regele Mihai, circa 1926. (foto Keystone-France/Gamma-Keystone via Getty Images)
Regina mamă Elena, prințesă a Greciei și a Danemarcei, amintește celor care au trăit vremurile anilor 1940-1944-1945 de o regină cu un caracter de excepție. A trecut însă din păcate printr-un cortegiu de suferințe incredibile. De o modestie demnă, având un caracter ales, deși alungată din țară de soțul Carol al II-lea, devenit cel mai înverșunat dușman al său, regina îndurase chinuri inimaginabile fără să reacționeze. Mai mult decât atât, și-a educat fiul să-și respecte tatăl. Niciodată nu folosise o apreciere neelegantă privind soțul său Carol al II-lea. Regina fusese astfel izolată de propriul său fiu. Foarte rar i se permitea regelui Mihai să-și viziteze mama acolo unde fusese izgonită.
În 1928, divorțând de Carol al II-lea, a trăit, cu scurte reveniri în țară, 71 de ani în exil. De o integritate morală, demnitate și curaj insuflate de familia princiară din care provenea, fusese apreciată ca fiind apropiată de oameni, ocrotitoarea oropsiților. Devenise colonel onorific în batalionul 33 vânători de munte.
Se cunosc acțiunile reginei mamă Elena pentru salvarea a mii de evrei din Transilvania, Moldova și Basarabia. Masacrul care s-a săvârșit la Odessa, când au fost exterminați peste 20 de mii de evrei în octombrie 1941 o impresionase profund. Se luptase pentru a fi oprite acele acțiunile samavolnice săvârșite de către ocupanți și slugile lor. Intervenise cu fermitate, cerând să fie sistate deportările în masă ca și alte nenumărate atrocități îndreptate asupra populației, indiferent de categorie socială și religie. Acest fapt declanșase un conflict între regină și Ion Antonescu. Adeseori își pusese propria locuință la dispoziție pentru adăpostirea prigoniților. Rabinul Șafran nu înceta să mulțumească reginei mame Elena pentru mărinimia ei în salvarea multor evrei de la holocaust. I-a fost oferită distincția „Drept între popoare”. Oricum, în lunga perioadă, regina revenea din când în când în țară. Domnia Sa își îndemna fiul, foarte tânăr încă, să aplice măsurile cele mai potrivite în ceea ce privea nazismul ca și în cele mai multe situații destul de critice și delicate (se știe că regele pe când avea doar 23 de ani ne adusese înapoi Transilvania).
În timpul conflictelor armate, regina mamă trimise pe front trenuri cu alimente și medicamente. Este prezentă aproape mereu în spatele frontului, străduindu-se prin orice mijloc să ajute și să aline suferințele.
Din păcate, după despărțirea de Carol al II-lea, este lăsată de către prietenii caselor regale să fie ascunsă într-un oarecare con de umbră. Credincioasă ortodoxă îndură cele mai dure afronturi pe care le trece cu demnitate și curaj. După o oarecare perioadă petrecută în exil, la Florența, este chemată în țară pentru a-și ocupa locul de regină mamă.
Regimul comunist sosise ca un nou blestem peste familia regală și poporul său. Istoria reală aproape că era ștearsă. În locul acesteia se construiau teorii pline de entuziasm cinic, ce nu aveau la bază altceva decât minciuna. Se interzisese absolut orice comentariu (real) despre regina mamă, în primul rând. Tot ce era vechi era considerat putregai și era distrus. Sovieticii puseseră stăpânire pe tot. Confiscaseră istoria, credința și cultura noastră. Spitalele le rechiziționară, trenurile de asemeni.
În cele din urmă, regele Mihai fusese obligat să abdice (vezi documentele autentice). Regina mamă, de asemeni, era obligată să părăsească rolul pe care-l avea. Ambii plecară în exil. Clipe de adevărat calvar întâmpinaseră. Amănuntele le trec cu vederea de această dată. Regele Mihai se căsătorise cu Ana de Bourbon-Parma și cu riscuri enorme și lipsuri, își crescuse cele șase fiice pe care le-au avut.
În țară, casa regală fusese desființată în batjocura scursorilor și profitorilor. Aceștia se instalaseră în frunte cu aplomb, aroganță și fățărnicie și abuzul dat de putere. Fără discernământ, fără cultură și educație se considerau atotstăpânitori. Se știe câte edificii devastaseră năvălitorii și cozile lor de topor provenite din plevușca societății, câte măsuri de îndobitocire a mulțimii elaboraseră. Credința strămoșească, bisericile fuseseră negate, distruse cu o vehemență aflată numai la categoriile sociale inferioare. Totul se baza pe politica șchioapă care era folosită oricând și oriunde fără pretenții logice de a căuta, fără a lua în considerație sentimentele celorlalți.
Regina mamă Elena moare în noiembrie 1982. Deși sunt foarte multe de spus despre regina mamă Elena, mă rezum la această simplă informație în speranța că cei nerăbdători și chiar mai puțin interesați de viața reginei Elena, a negativiștilor (deoarece sunt mulți), se vor apleca totuși, lecturând acest sumar material care amintește de originea, caracterul, activitatea și de martiriul minunatei femei care a fost regina mamă Elena.
Cineva spunea cândva: singurul lucru care îi poate influența pe oameni este exemplul. Și precum exemplul celor care fuseseră puși în frunte, mai ales după 1944, constituia cel mai nociv tablou de urmat, oamenii, în bună parte, învățaseră că singurul scop și singura preocupare rămăsese mersul înainte fără a vedea pe unde calcă, fără cultură și morală, afișând un grobianism pe care din păcate l-am moștenit și se pare că il mai păstrăm pe câte undeva prin părțile esențiale. O spun, deoarece nu rar aud, chiar din gura unor oameni care se pretind școliți, că nu avem nevoie de străini în dregătoriile țării.
Dragii mei, aruncați o privire asupra armatei de politicieni noi, de actuali, numiți în fruntea bucatelor și încercați să evidențiați o persoană, una, care credeți că prezintă încrederea dumneavoastră deplină în atașamentul său față de poporul lui frate. Și mai întrebați-vă prin ce anume se remarcă acea persoană? Că noi ăștia mulți nu sesizăm că ar fi cineva acolo sus care ne este frate de sânge și neam.
I-aș sfătui pe unii să citească în istorie câtuși de puțin. Ar afla despre mai mulți domnitori, oameni de artă și cultură țărani. Domnitorii care s-au perindat la cârma țării, străini fiind de neamul românesc, au demonstrat că deveniseră mai români, mai patrioți decât cei ce se bat cu pumnul în piept, dar cu care ne-a fost și ne este rușine. Ce au făcut aceștia? Ce fac pentru mine și pentru tine?
Și doresc să vă mai spun ceva: când mă refugiasem cu familia din Basarabia, după ce teritoriul meu natal fusese cedat rușilor, din trenul descoperit în care mă aflam (în 4 martie 1944, pe ninsoare), printre crăpăturile unei rogojini din vagonul pentru transportul vitelor, am VĂZUT! Am zărit în gara din Iași o femeie îmbrăcată în alb care împărțea ceai cald nenorociților. Era REGINA MAMĂ ELENA.
Elena OLARU-MIRON
