În ultimii ani, se pare că s-a născut o patimă devastatoare de a dărâma tot ce funcţionează normal, o dorinţă de a sfărâma şi nimici cu o sete de-a dreptul criminală bunele intenţii. În continuare, dorinţa aceasta, din păcate, este tot mai aprigă.
Se scormoneşte, se caută, se inventează nenumărate greşeli în acest scop. Pe de cealaltă parte, adevăratele neajunsuri, derapări, ignoranţe, prostie, minciuni şi furturi sunt neluate în seamă fiind ocolite, ignorate, ascunse prin introducerea în actualitate a subiectelor puerile, mai ales, de cancan. „Şopârla” denaturării bunelor intenţii, ale celor ce deţin şi propagă adevărul, realităţile pândeşte pregătită de atac mereu. Se strecoară, se prelinge prin toate firidele vieţii de toate zilele scormonind şi inventând arme cât mai otrăvitoare. Lupta, războiul, scandalul, diversiunea constituie elementul său. Se lăfăieşte în mocirla cunoscută clocind urzeli nenumărate menite a devia cărările normale pe care le îmbâcseşte cu o răutate viscerală nemaiîntâlnită la popoarele paşnice de altădată. Alăturat acestui aspect, însuşi vocabularul autohton este măcelărit poluând masiv graiul nostru. Totul a devenit un fel de amalgam de cuvinte, un amestec incredibil de expresii cu vorbe neînţelese pentru mulţi români, mai ales, pentru oamenii din mediul rural. Şi nu numai. Este posibil ca tocmai aceasta să fie scopul?! Să nu priceapă românul intenţia şi să vegeteze într-o adevărată nebuloasă? Astfel, „gloata” este îndopată cu iluzii deşarte pe care în naivitatea ei le crede adevărate. Măriri de salarii şi pensii este sloganul cel mai uzitat şi care „prinde” cel mai mult orbind. Indiferent dacă neînsemnata sumă adăugată venitului nu numai că este consumată prin majorarea preţurilor în toate cele, ci depăşeşte chiar cu mult, mult trâmbiţata majorare.
S-a intrat cu „buldozerul” în cele mai importante sectoare ale economiei, ale serviciilor. Acolo unde activitatea funcţionase cât de cât benefic, iar la cârmă se aflau persoane competente, mai ales. Acum, iată sunt folosite intrigi şi înscenări murdare ce au dus la demiteri ale unor buni organizatori, manageri curajoşi şi cinstiţi atrăgând degringolada şi haosul ca şi când o mână neagră ar interveni bestial nimicind totul. În locul celor demişi, în general, s-au numit adevărate ciurucuri, dacă nu cumva din lipsa înlocuitorilor cât de cât competenţi s-a intrat într-o adevărată criză, rezultatele fiind execrabile. Orice om de bună credinţă, raţional care priveşte spre toate sectoarele de activitate poate lesne constata că în absolut toate s-a intervenit de-a dreptul malefic nimicind şi desfiinţând tot ce fusese apreciat. Începând de la învăţământ, drumuri, pensii, justiţie, mediul forestier, comerţ, sector privat totul se năruie existând ideea că acesta este scopul. Inexplicabil altfel!
Nu mai există ţărani, nu mai există agricultori cu dragoste (reală dragoste) de glie, de pământ. Astăzi ei sunt de-a dreptul desconsideraţi, umiliţi. Fermele actuale înfiinţate de către întreprinzători, afacerişti (mulţi străini) nu înseamnă gospodăria, ograda ţăranului nostru, petecul lui de pământ, vitele lui, carul lui. Pretinsa evoluţie, aşa numita modernizare, nu înseamnă să abandonăm tradiţiile, vatra satului înfiinţând în întreg mediul rural discoteci şi nu hore şi păstrând cu sfinţenie toate obiceiurile noastre ancestrale. Să putem privi şi acum ca altădată şiragul de ştiuleţi de cucuruz atârnat pe stâlpul prispei sau pe cel de ceapă şi usturoi. Să miroase a busuioc aşezat la icoana Maicii Domnului. Căpiţele de fân cu pălării roase în vânt să ne dezmierde cu mirosul lor de fân proaspăt cosit ca şi bălegarul de vite. Murmur de doină cu iz de jale şi dor să ostoiască sufletele rătăcite.
Cât despre geniala idee lansată în eter de curând privind încropirea unei legi care să prevadă obligaţia copiilor de a-şi întreţine părinţii pensionari, ce să vorbim? Copiii oare nu au şi ei la rândul lor copiii mici de întreţinut şi crescut? Fiind poate la început de drum necesitatea încropirii gospodăriei, a unui spaţiu locuibil tinerei familii, fiii sau fiicele nu numai că nu au posibilitatea să-şi întreţină ambii părinţi, dar venitul lor este insuficient acelor nevoi propriei familii. Aşadar, pe cerul nostru a apărut o nouă dilemă, o nouă aberaţie care ne îndreptăţeşte să credem că am ajuns la „fundul sacului” şi nu se mai ţine seama cum anume se poate face „rost” de bani. Dacă nu cu mult timp în urmă preşedintele ţării întreba guvernul: „Vă întreb mai aveţi bani pentru salarii şi pensii” a fost considerată o adevărată ofensă adresată guvernului. Iată însă că minciunile au picioare scurte şi chiar mai târziu sunt date în vileag şi adevărul iese la iveală.
În toate acestea mai există o luminiţă. Un tărâm benefic, drag, care, cel puţin pentru o parte din noi, ne potolesc neîmplinirile şi regretele. Este o zonă liniştită şi domoală. Este zona Sibiului care iată pare a se desprinde uşor din marea învălmăşeală a incertitudinilor şi a lipsei de speranţe pentru viitor. Oraşul de pe Cibin, Sibiul se poate afirma cu certitudine că aduce un dram de bine cetăţenilor săi în noianul de neîmpliniri generale. Datorită sârguinţei edililor, ca şi a cetăţenilor ce locuiesc în această urbe, se pare că totul a devenit mai organizat şi mai prietenos totodată. Înflorind (metaforic) astăzi, oraşul a devenit foarte cunoscut în Europa şi nu numai. Mândria sibianului se poate citi în privirea fiecăruia. Mii de vizitatori poposesc aici fermecaţi de arhitectură, muzee şi de izul absolut remarcabil de autentic şi antic.
Numai că… iată, izul său patriarhal, evoluţia pe scara valorilor nu este pe placul tuturor. Şi se pare că a sosit rândul denigrării, a distrugerii faimei acestui minunat oraş. De curând, după nenumărate strădanii în scopul afirmării sale, se pare că în sfârşit au fost aflate anumite „bube”, mai ales, edilului şef al Sibiului. Dacă este să apreciem deosebirea dintre aşa zisele acuzaţii în ceea ce-l priveşte pe stăruitorul edil al Sibiului căruia i se solicită părăsirea postului acuzaţiile grave care îl incriminează pe marele şef al marelui partid la putere (care pare că există posibilitatea să fie iertat şi „spălat”) adevărul strigă, echitatea fiind călcată în picioare. Ce-şi zic acei care scot scântei pe nări? De ce nu ne-am strecurat şopârla noastră să stricăm „jucăria”? Să-l înlăturăm pe înlăturăm pe sârguinciosul edil sibian! Să vină unul de-al nostru, de-al ăstora care au o abilitate de a murdări tot ce-i curat, de a dărâma, de a nimici. De ce Sibiul? Prea îşi ridicase „nasul”! Ia acolo un oraş de provincie! Afirmară unii. Şi astfel denigrarea a fost demarată. Vom vedea ce urmează.
În plus, vestea creării unui ambient occidental în Sibiu a stârnit mulţi locuitori din alte zone ale ţării care au căutat a-şi schimba domiciliul, preferând să se stabilească aici. Dacă însă aceştia s-ar încadra în normele de convieţuire împământenite ale sibienilor, ar fi acceptabil, ba poate chiar benefic. Se întâmplă însă ca unii dintre aceştia să folosească anumite obiceiuri ce nu sunt văzute cu ochi buni de localnici. Aceşti noi veniţi (unii) fiind obişnuiţi să-şi ducă viaţa mai mult în stradă sunt deosebit de gălăgioşi, staţionează pe trotuare împreună cu 2-3 copii pe care-i alimentează tot în afara locuinţei lor folosind vase şi tacâmuri. Joacă mingea pe o întreagă stradă, lovind ziduri, pereţi şi ferestre producând totodată zarvă şi disconfort cu care locuitorii nu sunt obişnuiţi. Soţ, soţie, copii, prieteni rămân în stradă la taclale, convorbiri telefonice supărătoare etc.
Iată dar că liniştea şi tihna în unele cartiere nemulţumesc pe cei care din totdeauna au apreciat respectul şi buna cuviinţă. Sunt voci care spun că totul pleacă de la educaţie şi cultură. Cine şi când se va lua în calcul aceste deziderate, dispunându-se măsuri în consecinţă? Ne întrebăm toţi.
În Sibiu există parcuri minunate, lunci înverzite. Oraşul este înconjurat de zone verzi, grădină zoologică, ştranduri, munţi şi câte alte locuri de agrement. Cu toţii sperăm că această oază de linişte (încă) şi frumuseţe să dăinuie. Şi mai este ceva: aici este cultură. Musteşte de cultură. Concerte, teatru, biblioteci, librării alături de săli şi terenuri sportive. Iată există atât de multe posibilităţi de a petrece timpul frumos, instructiv, relaxant, civilizat.
Neîmplinirile generale enumerate mai sus ne place să sperăm că se vor estompa odată cu grija conducătorilor noştri de a acţiona corect şi raţional. De pregătirea şi de gospodărirea corectă a întregii ţări din toate punctele de vedere depind toate realizările noastre. Iar acolo unde nu sunt respectate normele de civilizaţie, acestea să fie impuse.
Cât priveşte edilii şi cetăţenii paşnici ai oraşului meu, Sibiul, îmi doresc ca toţi să fie încurajaţi şi sprijiniţi în a obţine succese în orice domeniu, nicidecum să fie împiedicaţi a evolua în bine din orice invidie şi meschinărie.
Elena OLARU MIRON
