Iată fapte, iată apucături vechi, dar care în mod paradoxal au rămas şi ne bântuie fără oprelişte, ca un blestem al naturii noastre.
În urma revoluţiei din 1989, trăim cu convingerea că negura din sufletele celor mai haini fraţi ai noştri s-a deznisipat şi soarele ne limpezeşte şi ne îndrumă vieţile pentru a deveni mai înţelepţi şi mai raţionali. Din păcate, după revoluţia din 1989, s-a născut o altă stirpe şi mai nocivă. Aceştia, iată, au depăşit orice limită căţărându-se cu toată forţa cât mai sus, ignorând absolut orice, călcând în picioare oricum pe bietul şi naivul om care cu priviri bovine se lasă zdrobit, ba chiar îi invită pe cei puternici, bogaţi şi cu aplomb să le facă „cinstea” de a-l călca în picioare. Cu nobilele lor picioare!
Practica manipulării se află la cote impresionante. A suci minţile înceţoşate ale unor categorii de oameni ţinuţi în bezna inculturii, amăgiţi cu doi pumni de firimituri, se dovedeşte a constitui cel mai mare şi mai uşor succes al celor care mânuiesc frâiele ţării. Oamenii aceştia ignoranţi şi ignoraţi votează astfel cu uşurinţă pe impostorii şi incompetenţii respectivi şi aceasta şi datorită faptului că numele lor le sunt mai vehiculate şi se află la îndemână. Alte argumente astfel de alegători nu caută. Ei ştiu că singura cale este cea care li se impune. Întrebaţi dacă votează pe anumite criterii, pe satisfacerea de către aleşi a unor dorinţe şi speranţe proprii, foarte mulţi nu ştiu ce să răspundă.
Mai zilele trecute, o femeie în vârstă comenta într-un grup de gospodine: „Desigur că trebuie avut în vedere, zice ea, că cei care iau (fură) o sumă mică sau greşesc cu ceva mărunt să li se dea drumul din închisori, să nu fie arestaţi bieţii de ei”. Ei bine, femeie, i-am spus, dumneata ai învăţat desigur la şcoala primară că „cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”? Ce zici? Această zicală nu spune oare că omul poate fi cinstit sau nu poate fi cinstit. Una din două. Cale de mijloc nu există, i-am spus. M-a privit cu reticenţă şi ştiu că a rămas cu ideile sale.
Altădată, tot în cercul femeilor casnice (şi al bărbaţilor lor) am asistat la discuţii atât de lipsite de orice noimă de realitate, încât m-am îngrozit. Cu o satisfacţie vizibilă afirmau mărirea pensiilor şi grija neţărmurită a partidului la putere (PSD) şi în special, a conducătorului recunoscut ca fiind cel mai onorat strateg. Pe când preşedintele ţării, ziceau toate una după alta, iată, a păcălit statul, pe noi. Să plece din ţară! (Probabil doreau să lase locul unor lichele de acum şcolite în „arta” fărădelegilor).
În acest caz ca şi în alte nenumărate cazuri asemănătoare este de aşteptat ca „prostimea” (care, iartă-mă doamne, este câtă frunză şi iarbă) să poată fi manevrată cât mai uşor.
Cât de naivi, de proşti ne crede individul („baronul”) care afirmă cu nonşalanţă având o alură prin care pare a spune: „Proştilor” super-limuzina achiziţionată de curând în valoare de peste o sută de mii de euro ar fi cumpărată din bani proveniţi de la… propria sa mamă bătrână. (O viaţă întreagă aceasta a prestat un serviciu având un venit minim). O spune şi apoi întoarce capul zeflemitor. Dar ce avere mai deţine individul? Interesează pe cineva? Alo!
Dar Dragnea? Domeniile sale acaparate (dintr-un salariu de bugetar) de unde provin? TV-urile aservite îndeobşte infractorilor şi acoliţilor puterii de ce nu ne fac cunoscută provenienţa acelor domenii ale sale? Dosarul „Bombonica” este o sinecură, o parodie: minimalizarea escrocheriilor! De ce nu restul? Realitatea?! Au uitat românii când Dragnea dând din coate candida la preşedinţie? Îşi amintesc de emoţiile pe care le mima? Trepida, ardea de dorinţa ca dl. Geoană să câştige. Strângea mâna soţiei d-lui Geoană fremătând de adoraţie. Ce strategii se năşteau atunci în mintea sa? Dacă dl. Geoană n-a câştigat, i-a întors imediat spatele şi nu i-a mai pomenit nici numele mai apoi. Iată câtă meschinărie şi rapacitate!
De ce mitingul PSD înainte de alegerile parlamentare şi referendum? Să îmbrobodească în continuare prostimea care nu observă cum nivelul de trai scade cu fiecare zi? Iar ei, PSD-iştii, afirmă cu nonşalanţă şi tupeu că economia şi nivelul de trai sunt în creştere? Dezastruos, ruşinos, mincinos.
Tot atunci, Dragnea cu sufletul la gură, cu o alură de om aflat în transă, a anunţat mulţimii convocate în acea mare adunare cel mai important eveniment NAŢIONAL: căsătoria sa cu actuala ibovnică. Această femeie jubila alături de el pentru că se afla de faţă, desigur, aşa cum o face cu ocaziile oricăror întruniri politice sau a vizitelor în afara ţării. Totodată, Dragnea şi-a chemat („pe scenă”) şi viitorii naşi de căsătorie făcând cunoscut marii adunări, poporului, naţiunii măreţul eveniment ce urmează a se petrece (desigur cu fastul regesc aşa cum se cuvine unui personaj, unui stăpânitor). Iar naşii nu puteau fi decât pe măsura finilor: doi din clanul aflat la putere. Astfel se va consolida puterea într-un monolit de neatins.
Acesta da eveniment naţional! Asta da grija tătucului pentru naţiunea pe care a convocat-o în piaţa Craiovei! Iar voi, românii de rând, cei care înţelegeţi, vedeţi cu ochii voştri cum se reinstalează cultul personalităţii mai dihai decât cel comunist din trecut. Poate fi apreciat oare ca fiind „comunism cu faţă umană” pe care îl detestam după „victoria” naţiunii române? Cât despre fosta soţie, mama copiilor lui, nimic. Actuala tânăra viitoare soţie cu vârsta apropiată de propria sa noră se află în… vogă.
Dragnea în faţa celor strânşi în piaţa de la Craiova în 12 IV a.c. luase un copil în braţe (cum o fi stând cu hernia?) şi aştepta să fie… tras în poză. Ca şi cu ocazia vizitei lui în agricultură când muşca ostentativ dintr-un castravete spre satisfacţia prostimii (teatru jalnic înainte de alegerile respective din 26 mai a. c.) Discursul său „lacrimogen” de la acea adunare din 12 IV privindu-i pe doi foşti deţinuţi politici vine iată tot înainte de alegeri. El şi ai săi se folosesc de aceşti foşti deţinuţi pentru a-l demite pe procurorul A.L. numindu-l torţionar dar şi a altora care lucrează la dosarul Dragnea. Se iscă întrebarea: sunt patruzeci de ani de la dispariţia regimului comunist din ţară? Unde a fost Dragnea în acest timp pentru a-i apăra pe cei doi foşti deţinuţi?? Şi cât de mârşav poate fi ca în această conjunctură să vorbească mulţimii de… casele preşedintelui în vreme ce el, Dragnea, să omită că este înglodat în felurite acte de corupţie?!
Am aflat totodată că şi europarlamentarii aleşi pe sprânceană ca fiind cei mai toxici PSD-işti să încaseze sume de-a dreptul exorbitante pentru acele servicii foarte puţin cunoscute nouă românilor. În plus, aceşti super-aleşi, la pensie, vor beneficia de indemnizaţii speciale consistente.
Oricum, se constată fără dubii că Dragnea este în stare de orice pentru a ajunge preşedintele ţării. Ar mânca pământul, s-ar târî pe podele să-şi instaleze ibovnica pe post de prima doamnă după ce-i va dărui inelul.
Dar mai există o categorie de indivizi dintre cei mulţi. Parte dintre oamenii de rând, din păcate, s-au îndobitocit pur şi simplu. Ei spun: „Nu mă interesează politica, eu mă uit numai la telenovele pe TV-uri”. Alţii mai tineri din categoria celor la fel de ignoranţi sunt preocupaţi doar de distracţii, sex, droguri. Şi este normal a ne întreba: Pe mâna cui rămâne ţara? Din fericire, mai sunt unii atât tineri, cât şi bătrâni cu minţi luminate care înţeleg şi ştiu. În ei, în noi cei ce simţim curat româneşte şi ştim să fim drepţi, cinstiţi, muncitori şi oneşti rămâne speranţa.
Oricum zarurile sperăm a fi aruncate.
Elena OLARU MIRON
