Nu demult, cineva îl numea „omul cu o mie de fețe”. Altcineva ne atrăgea atenția asupra „periculozității” aciuirii lui pe ici, pe colea, prin punctele esențiale.
Constat cu satisfacție că, iată, există persoane care având un adevărat simț al realității și al spiritului de observație, cel puțin, apreciază cât se poate de corect caracterul și desigur modul în care insul se strecoară cu zâmbetul pe buze, diabolic, cinic printre idei și argumente. Asemeni unui jalnic jongleur, mereu aleargă bătând la mai multe uși sperând să păcălească, să se facă apreciat în idea de a nu pierde șansa de a urca oricât de sus. Oamenii raționali și de bun simț nu omit această idee impregnată în conștiința sa, acel cult al propriei sale personalități. Marea festivitate, spre exemplu a sărbătoririi aniversării sale, în ochii oamenilor onești stârnise revoltă. Cu toate acestea, marea masă ovaționa, preamărindu-l. Un fast incredibil, cu surle și trâmbițe, așezându-l lângă… Coloana infinitului. El jubila simțindu-se absolut vizibil că nu-și mai încăpea în piele. Strângea mâini, îmbrățișa în faldurile tricolorului care fâlfâia peste cohorta de oameni naivi.
DALE CARNEGIE | „Să nu vorbim de succesele noastre. Să fim discreți și vom fi iubiți. Să fim modești, căci nu suntem decât niște bieți oameni… Să lăsăm pe alții să vorbească.”
Avansat (dintr-o regretabilă eroare) și numit în cunoscuta funcție absolut remarcabilă, nu se sfiise, ca încă de la prima vizită în afara țării pe care-o întreprinse, să-și alăture și fiul minor care făcuse parte din delegație. Astfel dorința lui arzătoare de mărire dorea s-o împărtășească și să o cultive și fiul său. Așadar admirația pentru propria sa persoană care, iată, devenise CINEVA nu are limite. Chiar și fostul șef de stat comunist rămîne mic copil față de înfumurarea și grandilocvența acestuia. (Cred cu tărie că toți asprianții la funcții publice trebuiesc testați psihologic mai întâi, cu cea mai mare severitate).
Mai târziu, când fusese nevoit să „abdice” după o scurtă perioadă cât stătuse deoparte (studiind îndeaproape posibilitățile de a se strecura iarăși intr-un loc fierbinte), iată, se ridică din nou încercând orice metodă posibilă.
Începând prin a se gudura, nevoit să-și părăsească partidul părintesc și-a construit und alt partiduleț furând din masa partidului mamă după care tânjește. Strategia este la vedere. Condamnă conducerea vechiului partid, dar nicidecum nu se delimitează la strategia și politica acestuia.
Nu! Afirmă că respectă partidul mamă, dar că ar exista alte priorități. Și nu este greu de înțeles că-și dorește șefia deplină a acestuia. Ca urmare se alătură opoziției semnând moțiunea de cenzură privind demiterea șefului marelui partid și prim ministrului. Astfel ținta devine cât se poate de sigură. Trambulina funcționează perfect fără nici o opreliște. Treaba e ca și făcută. Acest maratonist în politica de mucava, continuă cu sârg să-și expună părerile (oportuniste) fiind prezent pe toate posturile TV. Nimic în afară de scopul propus nu contează. Restul sunt vorbe, discuții. Nu are criterii politice și convingeri ferme. „Scopul scuză mijloacele”. Temele sale se axează pe autoaprecieri, pe fanfaronadă greu de asimilat pentru mulți oameni de bună credință (ex: eu am făcut, eu, doar am spus dinainte.., când eram eu, am prevăzut…, le-am spus să fie atenți, eu am intervenit, eu știam ce-i de făcut…), ca și nenumărate alte aprecieri pozitive atribuite propriei sale persoane în mod absolut penibil. Le recomand ascultătorilor să-l urmărească.
Astfel de specimene absolut toxice, lipsite de măsură și bun simț, din păcate se întâlnesc destul de des , amprentând ideea, la general, aceea de națiune având caracter ambiguu, nedefinit în cel mai bun caz, dacă nu mai rău. La acest capitol nu pot să nu amintesc de încă un exemplu uman absolut asemănător. Manevrant, farseur, aflat în fruntea unei televiziuni pe care mulți telespectatori se pare că au cam părăsit-o. Omul este un șmecher, actor de mai multe uși (după cum simte că „bate vântul”). El este un fel de „hopa mitică” (dacă cititorii, mai ales cei mai în vârstă își mai amintesc de hazliul individ din tinichea).
Cred cu tărie că fariseismul acestor indivizi (mai sunt încă destui și moderatori „cozi de topor” care pentru un venit gras își vând cu ușurință mamă și tată) care manipulează întreaga populație, ar trebui să dispară neîntârziat. La muncă! Muncă adevărată, nu șezutul în fotolii și îngroșându-și cefele și pântecele proferând inepții adeseori dezgustătoare și penibile.
Și aș completa întrebând: Se mai poate să ne amintim de noblește, educație și bună creștere acceptând că nu suntem singuri, unici în toate? Nu numai acțiunile și hotărârile personale contează, nu doar acestea pot fi considerate drepte! În general, să se țină seama de ceilalți. Acest popor trebuie păstorit cu înțelepciune, având cultul dreptății și respectului față de orice năpăstuit al sorții.
Elena OLARU MIRON
