Scriitoarea Lorena Lupu vine la Sibiu

Luni, 13 martie, la ora 20.00, la Atrium Café, în Piața Mică a Sibiului, Lorena Lupu va susține un one woman show pe un text scris de ea. Iată ce spunea ea la un moment dat despre acest spectacol: “Mi-am scris un rol de fetiţă de 13 ani, care, dintr-un copil cuminte şi singuratic, devine o hăituită a junglei cărnii şi se zbate în zadar împotriva decăderii. E ca o replică peste secole la Justine a lui Sade, adaptată la meleaguri, apucături şi disperări dâmboviţene.” Spectacolul face parte dintr-o serie de reprezentații tematice organizate de BIS Teatru. În fiecare seară de luni a lunii martie vor fi puse în scenă în Atrium doar spectacole cu actrițe, în ideea de a celebra luna femeii.

Se pot face rezervări la numărul de telefon 0723287486. Prețul unui bilet este 25 lei.

Scriitoare și blogeriță

Lorena Lupu este un artist greu de încadrat. Este la bază actriță, a tipărut volume de literatură erotică și de poezie, iar în prezent este printre cele mai urmărite blogerițe din spațiul virtual. (http://lorenalupu.com/blog/)

Lorena Lupu este pe cât de controversată, pe atât de iubită. A publicat „Rondo capriccioso” în 2006, “Bătăuşul de câmpi”, în 2007, “Hyde park”, în 2010, și “Dona Juana”, în 2012.

Iată cum o caracterizează scriitorul Alex. Ștefănescu: “Lorena Lupu este o actriţă talentată şi exuberantă, care poate susţine de una singură un spectacol. Este şi o scriitoare care îl ia pe cititor mereu prin surprindere, printr-un stil provocator şi prin capacitatea de a se reinventa, de la o carte la alta. După cum este şi o publicistă agresivă.”

 

Următoarele reprezentații marca BIS Teatru vor fi:

Luni, 20 martie, ora 20.00, ARTĂ, cu Andrada Grosu, Aneea Opriș și Ștefana Banea și

Luni, 27 martie, ora 20.00, MONOLOAGELE VAGINULUI, cu Codruța Vasiu, Cristina Ragos și Serenela Mureșan.

Evenimentele găzduite de Atrium Cafe sunt organizate de BIS Teatru și de Dada Artistic.

BIS Teatru este o companie independentă care organizează anual festivalul “25 de ore de teatru non-stop” și proiectul „Teatrul din Cartier”.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*