Președintele Klaus Iohannis a anunțat azi că nu se mai deschid școlile, cu unele excepții.
Președintele a spus că epidemia nu s-a terminat, iar dacă elevii s-ar duce la școală pot duce boala la școală și invers, de la școală acasă.
„S-a decis astăzi ca pentru majoritatea elevilor, în acest an școlar, grădinițele, școlile și universitățile să nu se mai redeschidă. Deci, nu se va întoarce elevul, studentul, fizic la cursuri. Anul școlar se va termina pe 12 iunie. Până atunci vor continua formele de învățământ la distanță, așa cum s-au întâmplat lucrurile și până acum, și până pe 12 iunie, elevii vor avea mediile încheiate, cu notele pe care le au acum. În cazurile excepționale, sigur, se mai poate face o evaluare suplimentară. Repet: grădinițele, școlile, universitățile nu se vor redeschide în acest an școlar, universitar. Se vor redeschide în septembrie, când începe noul an școlar”, a spus Iohannis.
Președintele a dat și detalii despre excepții: elevii din clasele terminale, a VIII-a, a XII-a, a XIII-a – unde este cazul, la profesională în anii terminali – vor putea reveni la școală după 2 iunie, între 2-12 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale: „în această situație, altfel decât dacă toți s-ar fi întors la școală, normele de distanțare pot fi respectate. Vor fi maximum 10 elevi într-o sală de clasă, vom sta maximum 2-3 ore și se vor pregăti pentru examenele naționale”.
Astfel, a spus președintele, examenele naționale – Evaluarea Națională și Bacalaureatul – se vor organiza așa cum au fost ele planificate, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte, de distanțare: „vor sta la distanță mare unii de alții, vor intra pe un coridor, vor ieși pe alt coridor. Se vor face dezinfecții regulate, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, și multe alte reguli care vor fi explicate în detaliu de reprezentanții Ministerului Educației.
„Așadar, nu se deschid școlile, nu se deschid universitățile, se continuă învățământul la distanță, însă mediile se încheie, situația școlară se încheie. Anul școlar se va încheia cu mediile încheiate, cu situațiile încheiate, și, în acest fel, evităm riscuri majore. Gândiți-vă că nu ar fi posibil în școlile noastre să se respecte, de exemplu, distanțarea între elevi, nici dacă ar merge în mai multe ture. În concluzie, s-a renunțat la ideea redeschiderii școlilor”, a transmis președintele țării.