Școala Regele Ferdinand, modernizată și mai eficientă energetic

Primăria Sibiu a finalizat lucrările de îmbunătățire a eficienței energetice a corpului vechi de clădire a școlii Regele Ferdinand, situată în cartierul Vasile Aaron, pe str. Șureanu.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu

„În 2022 am finalizat extinderea acestei școli cu un corp nou de clădire, am construit o sală de sport și am amenajat un teren multisport în curte, toate dotate corespunzător. Am finalizat acum și modernizarea și eficientizarea energetică a corpului vechi de clădire, asigurând și dotarea spațiilor cu mobilier și echipamente IT. Prin urmare, această școală este pusă la punct complet. Reamintesc că mai avem investiții similare în curs în clădirile altor 8 unități de învățământ, iar pentru alte 7 unități avem fondurile asigurate din Programul Regiunea Centru pentru construcții noi, extinderi sau eficientizare energetică” a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu

Investiția pentru îmbunătățirea eficienței energetice a corpului vechi a însumat 8,51 milioane de lei, din care 6,42 de milioane de lei fonduri europene, restul fiind contribuția Primăriei Sibiu. Lucrările au fost executate de firma NV Const SRL, realizându-se următoarele:

Fațadele și soclul clădirii, precum și planșeul peste ultimul etaj au fost termoizolate

Tâmplăria exterioară a fost înlocuită cu termopan de aluminiu, cu geam termoizolant

Învelitoarea acoperișului și sistemul de captare a apei pluviale au fost modernizate

Instalațiile de apă, canalizare și cea electrică au fost înlocuite

S-au instalat pe acoperiș 36 de panouri fotovoltaice care asigură producția unei părți a energiei electrice necesare clădirii

Foto: Primăria Municipiului Sibiu

Instalațiile termice au fost și acestea modernizate prin refacerea rețelei de distribuție și înlocuirea radiatoarelor convenționale cu ventiloconvectoare care pot încălzi sau răci încăperile. Pentru ventilarea spațiilor, s-au montat unități cu recuperare de căldură

Au fost instalate și 4 pompe de căldură aer-apă

A fost implementat un sistem de management energetic integrat ((Building Management System), care controlează și monitorizează consumul de utilități, pentru eficientizare și economie. Controlul și monitorizarea se realizează inclusiv printr-o aplicație mobilă din care, spre exemplu, iluminatul se poate pune în funcțiune sau opri de la distanță. Un alt exemplu de funcție smart ar fi stabilirea individuală a temperaturii în fiecare sală de clasă.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu

Finisajele interioare au fost refăcute în urma acestor lucrări

Au fost amenajate trotuare perimetrale noi în jurul clădirii

În următoarele săptămâni se va instala lângă clădirea școlii și o stație de încărcare a mașinilor electrice și hibride.

Școala a primit și mobilier și echipamente noi, în cadrul unui alt proiect pe care Primăria Sibiu îl derulează, tot din fonduri europene, pentru dotarea tuturor unităților de învățământ din Sibiu cu mobilier, echipamente IT și pentru sport, aparate și echipamente pentru laboratoare și ateliere. Prin acest proiect, la Școala Regele Ferdinand s-au livrat și realizat deja:

Mobilier nou în 15 cele săli de clasă, indicate de conducerea unității de învățământ

Foto: Primăria Municipiului Sibiu

S-a mobilat și dotat laboratorul de informatică cu 26 de computere, tablă interactivă, sistem de sunet și imprimantă

Echipamente IT în 23 de săli de clasă, conform solicitărilor conducerii școlii: câte o tablă interactivă și un computer All-in-one, un sistem de sunet, o imprimantă multifuncțională; urmează dotarea acestora și cu camere pentru videoconferință, scannere portabile și echipamente pentru rețeaua de internet.

Laboratorul de fizică a fost dotat cu mobilier și echipamente IT; urmează și dotarea cu o cameră de videoconferință, scannere portabile, truse pentru experimente de fizică și senzori inteligenți de măsurare.

Dotările pentru sala de sport au fost achiziționate și urmează să fie livrate.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura