Satul Cașolț a îmbrăcat haine de sărbătoare, cu ocazia aniversării a 90 de ani de la construcția clădirii în care funcționează școala și grădinița.
Momentul aniversar de ieri a coincis și cu organizarea serbării de Crăciun a școlii.
La eveniment au luat parte inspectorul școlar general Alexandru Dumbravă, primarul comunei Roșia, Ioan David, preotul paroh Corneliu Voinea, alături de conducerea școlii, cadrele didactice care activează în instituție, dar și cele care și-au desfășurat activitatea în trecut, aici, părinți și copii. Manifestarea a început cu un scurt istoric al unității de învățământ din Cașolț, prezentat de directorul școlii. A urmat apoi concertul de colinde și cântece specifice sărbătorilor de iarnă pus în scenă de elevii și profesorii din școală, dar și de invitații acestora, membrii asociației „Elijah“ din satul Hosman, comuna Nocrich. Cei prezenți au vizitat apoi școala și grădinița, iar, în final, a avut loc o întâlnire între foștii și actualii profesori ai școlii din Cașolț. Trebuie precizat că inspectorul școlar general, Alexandru Dumbravă, a activat pentru câțiva ani ca profesor la școala din sat, unde a fost și director în perioada 2010 – 2015. De altfel, conducerea școlii a prezentat și un film despre satul și școala din sat, realizat de profesorul Dumbravă în anul 2009. În cadrul reuniunii, profesorii și-au adus aminte de tradiția școlii, mulți dintre elevii de odinioară devenind acum oameni respectați în comunitățile în care trăiesc.
Proiectul cel mai important al școlii pentru perioada următoare este amenajarea unui teren de sport multifuncțional.
Donație de carte
La eveniment a luat parte și Bogdan Lazăr, comisar în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Sibiu, fiul col. (r) Ioan I. Lazăr, care care a realizat singura monografie a satului Cașolț, împreună cu profesorul Ioan Octavian Moga. Lucrarea s-a intitulat „1249 – 2009, 760 ani de atestare documentară – Cașolț, străvechi pământ românesc“. De altfel, istoricul școlii din sat este prezent în lucrarea amintită. Bogdan Lazăr, împreună cu alți invitați, a făcut și o donație importantă de carte pentru biblioteca școlii.
Cosmin PAL