Școala de Mers pe Munte: din dragoste pentru natură

Miercuri, 7 iunie, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Tășuleasa Social a adus mai aproape de publicul sibian proiectul Școala de Mers pe Munte, dedicat iubitorilor de natură și de altitudine.

Iulian Gabor, Teodor Tulpan și Tibi Ușeriu, protagoniștii acestei seri, au vorbit cu pasiune, responsabilitate, inteligență, spontaneitate, și umor despre provocările și conduita mersului pe munte.

Școala de Mers pe Munte face parte din seria de proiecte care susțin și dezvoltă educația pentru natură, respectul față de aceasta, spiritul civic și voluntariatul. Programul propus se adresează adulților pasionați de drumeții, care au mai puține cunoștințe legate de mersul pe munte. Aflăm, cu această ocazie, despre frumusețea oamenilor care împărtășesc aceleași valori, despre cum muntele poate fi cel mai bun prieten, despre importanța cunoașterii traseelor, a modului de alegere a echipamentului și despre buna utilizare a acestuia. Totodată, la Școala de Mers pe Munte vom exersa solidaritatea, vom învăța să înțelegem mai bine și să cuprindem cu responsabilitate natura.

„Cu o structură solidă și programe de instruire foarte bine concepute, Școala de Mers pe Munte se remarcă prin seriozitatea, dinamismul și profesionalismul celor implicați, pasionați de munte și devotați acestuia. Educația montană temeinică este o prioritate, iar valorile acesteia sunt vitale, căci natura este parte din viața noastră, trebuie respectată, protejată și transmisă generațiilor viitoare”, a precizat Anamaria Enescu, bibliotecar în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

Aflat la a treia ediție, proiectul Școala de Mers pe Munte valorifică peisajele frumoase, traseele turistice și parcul național din Munții Călimani.

Înscrierile în programul Școlii de Mers pe Munte se fac până în 14 iunie, ora 23:59.

Accesați site-ul pentru detalii și înscriere!

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*