SCJU Sibiu: Ficatul, rinichii și plămânii unui tânăr de 25 de ani au salvat mai multe vieți omenești

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a avut loc vineri prima prelevare de organe din acest an. Intervenția chirurgicală a fost una complexă, cu atât mai mult cu cât s-a desfășurat în condițiile dificile, determinate de pandemia COVID.

Donatorul a fost un tânăr de 25 de ani, cu traumatism cranio-cerebral și edem cerebral sever și sângerări cerebrale difuze, a cărui viață nu a mai putut fi salvată de către medici, dar care a redat viața altor oameni. Tânărul a fost diagnosticat în moarte cerebrală, iar familia sa a avut puterea de a lua decizia dificilă de a accepta prelevarea organelor, oferind astfel șansa la viață unor semeni aflați în suferință.

Intervenţiile de prelevare a ficatului şi rinichilor au fost realizate de  echipele de profesionişti ale Institutului Clinic Fundeni din București şi Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj iar organele recoltate au redat bucuria vieţii pentru alţi 3 români, a căror unică şansă era o intervenţie de transplant. Intervenţia de prelevare a plămânilor a fost realizată de o echipă de medici a Eurotransplant, în condițiile în care pe teritoriul României nu a existat un receptor compatibil pentru plămân.

În cadrul întregului proces, un rol esențial a revenit echipei de la Sibiu, formată din Dr. Tiberiu Toabeș, coordonator local de transplant şi Dr. Ioana Codru – în calitate de key donation person (KDP), susținuți de medicii rezidenți ATI Corina Săceleanu și Teofil Pisaltu, aflați în gardă alături de Dr. Toabeș. Întregul proces s-a derulat sub supravegherea dlui Conf.univ.dr. Mihai Sava, medicul șef al Secției Clinice ATI a SCJU Sibiu. Acordul pentru donare a fost obţinut de la către Dr. Tiberiu Toabeş, care are misiunea delicată și dificilă de a fi alături de familie și de a le explica că un astfel de gest de mare umanitate duce la salvarea de vieți omenești. După obţinerea acordului familiei pacientului, Dr. Toabeș este cel care demarează procedurile necesare prelevării luând legătura cu centrele de transplant şi echipele de recoltare.

Procesul este, încă din start, unul deosebit de complex, deoarece vorbim despre unul dintre cele mai grele momente: pierderea unei vieți omenești, care însă duce la salvarea altor vieți, în urma acceptului pentru donarea organelor. Este un gest de profundă empatie și solidaritate pentru care mulțumim familiei. Nu există cuvinte suficiente pentru a sublinia importanța unui astfel de gest. Ulterior obținerii acordului acționăm contra-cronometru ca o echipă unită de același scop: salvarea celor pentru care transplantul reprezintă singura șansă de supraviețuire”, explică Dr. Tiberiu Daniel Toabeș.

Apreciem și susținem eforturile pe care echipa ATI de la SCJU Sibiu le depune pentru activitatea de prelevare și transplant de organe, care este esențială în demersul de salvare a vieților unor oameni aflați în suferință. Mesajul este unul clar: donarea de organe salvează vieți și sperăm ca acest mesaj să fie înțeles de cât mai mulți dintre semenii noștri”, a declarat Conf.univ.dr. Liliana Coldea, managerul SCJU Sibiu.

Acreditarea centrelor de prelevare de organe se face o dată la cinci ani iar Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu este acreditat pentru activitatea de organe și țesuturi prin decizia Agenției naționale de Transplant cu nr. 57/17.12.2018.

Prelevarea realizată azi la SCJU Sibiu este prima din acest an.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*