Un român în vârstă de 46 de ani, fără domiciliu și cu antecedente penale pentru infracțiuni minore, a fost reținut de polițiști, la Roma.
Autoritățile îl suspectează că, pe 3 ianuarie, a atacat un adolescent de 14 ani cu un briceag într-o stație de metrou, scrie Monitorul de Cluj.
Incidentul a avut loc într-un vagon de metrou, unde băiatul era împreună cu un prieten și părinții săi. Conform mărturiilor, atacatorul i-ar fi amenințat înainte de a coborî din tren: „dacă sunați la poliție, se va termina rău”.
Tatăl victimei a urmărit suspectul și a apelat la 112, iar la scurt timp, poliția l-a prins.
Presupusul agresor, identificat ca Liviu P., a fost reținut sub acuzația de tentativă de omor. Cuțitul găsit asupra sa a fost confiscat, iar anchetatorii verifică dacă este arma folosită în atac. Potrivit LaPresse, bărbatul ar fi opus rezistență în timpul arestării.