Scene de nedescris! La 19 ani, și-a dat foc în fața liceului și a murit! Filmul tragediei

Un tânăr din Vâlcea și-a dat foc azi în fața unui liceu. Camerele de supraveghere l-au surprins cu puțin timp înainte ca acesta să-și dea foc.

FOTO: arhivă 

Scenele de groază au fost observate de trecători, care au privit neputincioși la întregul film șocant.

Acum, se fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a identității tânărului care a ales să recurgă la un astfel de gest extrem, dar și motivele care l-au împins să își ia viața.

În această dimineață, tânărul care și-a dat foc ar fi fost văzut, conform stirilekanald.ro, intrând într-o benzinărie, de unde a cumpărat 1 litru și jumătate de carburant.

Apoi, ar fi mers, abătut, în locul unde ar fi decis să își ia viața, dându-și foc.

Camerele de supraveghere, aflate în apropierea locului unde s-a petrecut tragedia, au surprins aceste imagini înfiorătoare.

„În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că este vorba despre un tânăr de 19 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. Reamintim că în această dimineață la orele 08.53, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat s- a autoincendiat. În acest moment se efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea împrejurărilor ce au condus la decesul persoanei și stabilirea identității acestuia”, a informat IPJ Vâlcea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*