Părtași la sărbătoare vor fi atât locuitorii Sibiului, orașul ale cărui tradiții culinare au inspirat produsele care au făcut celebru brandul, dar și românii din alte 5 orașe mari din țară: București, Brașov, Cluj Napoca, Constanța și Timișoara. Ei vor avea parte de surprize menite să aducă spiritul anilor 1920 în rândul trecătorilor: manifestări artistice și una dintre cele mai mari cărți de bucate din Europa de Est. „Consumatorii au reprezentat, încă din 1922, o prioritate pentru Scandia. Ei sunt cei care ne-au fost alături timp de 90 de ani și nu am putea concepe această zi specială altfel decât în mijlocul lor. Le-am pregătit multe surprize, în spiritul anilor 1920!”, anunţă Alexandra Bucur, Marketing Manager Scandia Sibiu.
Scandia a desemnat Sibiul, orașul care găzduiește fabrica de unde delicatesele pleacă în întreaga țară, epicentru al sărbătorii. În data de 29 iunie, începând cu ora 16, sibienii,
românii de pretutindeni, dar și turiștii străini sunt invitați cu mic, cu mare în Piața Mare, la dezvăluirea uneia dintre celei mai mari cărți de bucate din Europa de Est. În paginile care
vor măsura aproape 3 metri se vor regăsi rețete tradiționale, inspirate de bucătăria conacului cu dichis. Ea va fi donată Sibiului în semn de mulțumire și recunoștință pentru sprijinul acordat de-a lungul anilor.
Cei 90 de ani de excelență vor fi aniversați cum se cuvine nu numai în Sibiu (Piața Mare și Piața Mică), dar și în alte 5 orașe din țară: București (Parcul Tineretului și Piața Sf. Anton), Brașov (Piața Sfatului), Cluj Napoca (Piața Mihai Viteazul), Constanța (Perla, Mamaia) și Timișoara (Piața Unirii).