Consiliul Județean Sibiu verifică respectarea procedurilor în organizarea și desfășurarea concursului pentru manager la Spitalul de Psihiatrie. În prezent, spitalul este condus de un director interimar.
Reprezentanții instituției au venit, astăzi, cu o serie de precizări cu privire la concursul de ocupare a funcției de manager la Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.
Astfel, concursul a fost demarat prin Dispoziția nr. 16/20.01.2017 a președintei Consiliului Județean. Concursul a fost organizat de către Consiliul de Administrație al Spitalului de Psihiatrie. Pe parcursul derulării procedurii, au fost formulate contestații de către doi dintre cei trei candidați, iar în data de 18.04.2017, președinta Consiliului de Administrație al spitalului, care este și președinta Comisiei de Concurs – conform prevederilor legale, și-a prezentat demisia. În consecință, Consiliul de Administrație a hotărât anularea concursului.
„Ca urmare a acestei stări de fapt, prin Dispoziția nr. 202/18.04.2017 a Președintei Consiliului Județean, a fost numit manager interimar domnul dr. Radu Moldovan până la ocuparea postului prin concurs (dar nu mai mult de 6 luni). Tot Președinta CJ a inițiat un Proiect de hotărâre privind constituirea unei comisii speciale de analiză și verificare a respectării procedurilor în organizarea și derularea concursului pentru ocuparea funcției de manager la Spitalul de Psihiatrie. Comisia este formată din trei consilieri județeni (câte unul de la PNL, PSD și FDGR), un consilier juridic din aparatul de specialitate al CJ și un jurist din cadrul Serviciului Administrație Publică Locală și Coordonare Spitale al CJ. Proiectul de hotărâre este pe ordinea de zi a ședinței ordinare de consiliu județean din 27 aprilie. Termenul de finalizare a raportului este până la ședința ordinară de consiliu județean din luna mai”, informează Ioana Căpățînă, purtător de cuvânt al Consiliului Județean Sibiu.