Senatoarea Diana Șoșoacă „s-a luat în gură” cu polițiștii de la Rutieră care i-au suspendat permisul. Senatoarea a fost prinsă cu o viteză aproape triplă față de cea legală.
FOTO: Facebook/ Diana Iovanovici Șoșoacă- Oficial
Diana Şoşoacă a rămas fără permis de conducere şi fost amendată după ce a fost depistată conducând cu 110 km/oră pe un tronson de drum pe care viteza maximă admisă era de 40 de km/oră, potrivit Știrile PROTV, citat de Monitorul de Cluj.
„La data de 10 martie, în jurul orei 11:59, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi acţionau cu aparatul radar pe DN7- km16+600, poliţiştii rutieri din Buftea au depistat un autoturism, condus de o femeie, care circula cu viteza de 110 km/h, pe un tronson de drum pentru care limita maximă de viteză este de 40 km/h”, a anunţat IPJ Ilfov.
Potrivit normelor legale în vigoare, poliţiştii au amendat-o cu 1.485 lei şi i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 90 de zile.
Diana Şoşoacă s-a certat cu poliţiştii care au oprit-o în trafic, pe care i-a insultat şi ameninţat, punând întreaga situaţie pe seama sistemului care vrea să o oprească din campania electorală. Ea a negat că ar fi mers cu viteză şi refuzând să semneze procesul verbal.