Chiar dacă, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, ediţia 2019 – 2020 a proiectului de marketing turistic „Hotel of Ice Bâlea Lac” nu se mai poate desfăşura în condiţii normale, nu s-a renunţat la proiect.
„Ne-a făcut celebri în întreaga lume şi vom implementa o varianta alternativă, astfel încât turiştii, iubitorii acestui proiect, turiștii din întreaga lume care și-au rezervat o noapte de cazare în gheață, să se poată bucura, măcar în perioada rămasă din acest sezon, de o nouă şi inedită experienţă în «Tărâmul de cleştar» din inima Masivului Făgăraş. În urmă cu doar o zi, am luat decizia ca Hotelul de Gheaţă să fie înlocuit cu Igloo Village, o «construcţie» ce va arăta aproape la fel cu «satelitul» de igluuri construit în sezoanele trecute în imediata apropiere a hotelului.
Igloo Village, în fond, o variantă simplificată a Hotel of Ice, va dispune de trei compartimente destinate cazării oaspeţilor, fiecare dintre acestea cuprinzând câte două camere cu pat dublu, un compartiment central, ce va face conexiunea cu fiecare corp destinat cazării şi unde va fi amenajat restaurantul şi barul, precum şi un alt compartiment mai mic, care va avea rol de lobby. La baza construcţiei va sta zăpada de la Bâlea adunată din zonă, tehnologia ce va fi folosită la construirea Igloo Village va fi puţin diferită, în sensul că stratul de material şi pereţii complexului vor fi mult mai groşi iar multe dintre dotări şi decoraţiuni vor fi realizate prim sculptarea şi modelarea zăpezii”, spune Alexandru Uncheșel, managerul proiectului.
În ceea ce priveşte Biserica de Gheaţă, deocamdată nu a fost luată nicio decizie.
Cosmin PAL