Șase șoferi au rămas fără marfă în județul Sibiu: ce transportau ilegal. FOTO

Polițiștii au confiscat peste 100 de metri cubi de lemne și au dat amenzi de 30.000 de lei în urma unor controale ample desfășurate în ultima săptămână. Acțiunile au vizat mai multe zone din județ unde se făcea trafic ilegal cu material lemnos.

Foto: IPJ Sibiu

În perioada 05 – 11 februarie a.c., polițiștii Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol Sibiu, cu sprijinul polițiștilor din cadrul secțiilor de politie rurală din județ, au desfășurat ample acțiuni pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul silvic.

Polițiștii au efectuat controale pe linie de silvicultură pe drumurile publice, în fondurile forestiere și la depozitele de materiale lemnoase din Mediaș, Avrig, Agnita, Mihăileni și Gura Râului.

Printre neregulile constatate de către polițiști se numără expedierea și transportul de material lemnos fără documente legale de proveniență, dar și tăierea ilegală de material lemnos.

Astfel, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010R, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 30.000 lei și au dispus confiscarea a 102 mc de material lemnos.

Acțiunile de verificare și control vor continua.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura