Momente emoționante, aseară, în Piața Mare, unde peste 3.000 de tineri ortodocși din toată lumea au participat la deschiderea oficială a celei de a cincea Întâlniri Internaționale a Tinerilor Ortodocși. Timp de patru zile, la Sibiu, tinerii sunt în cetățeni de onoare!
Evenimentul a început cu parada delegațiilor din toate eparhiile românești din țară, din diaspora, dar și din străinătate, paradă ce s-a desfășurat în prezența Patriarhului Daniel, a ÎPS Laurențiu Streza și a oficialităților centrale și locale.
Evenimentul a început cu parada delegațiilor din toate eparhiile românești din țară, din diaspora, dar și din străinătate, paradă ce s-a desfășurat în prezența ierarhilor și a numeroși clerici, autorități locale și centrale. Au urmat mesajele organizatorilor, iar în final avut loc un regal artistic, cultural și ecumenic.
Tinerii români și-au manifestat bucuria, mulți dintre ei fiind îmbrăcați în costume populare, au cântat, au încins hore și au scandat: „Sibiu, nu uita, noi suntem Biserica!“, „Basarabia e România!“ sau „Trăiască și-nflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească!“.
Cultură și tradiție
Participând la programele de tineret susţinute de Biserică, tinerii au şansa de a se cunoaşte mai bine între ei, de-a lega prietenii și de a preţui mai mult moștenirea culturală și bogăția tradițiilor specifice Ortodoxiei românești din diferite oraşe ale României, dar şi de a afla date noi despre bogăţia spirituală a Ortodoxiei universale, a declarat PF Daniel. „Dragi tineri creştini ortodocşi din România şi din alte ţări, voi sunteţi apostoli sau misionari ai libertăţii şi ai unităţii etnice sau naţionale, dar şi ai comuniunii între etnii și ai cooperării între popoare, când cultivaţi iubirea generoasă în familie, în prietenie, în parohie, în eparhie, în societate şi în toate întrunirile ortodoxe naţionale şi internaționale, spre bucuria Ortodoxiei întregi şi comuniunea între popoarele lumii. Ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi, să folosiţi timpul şederii voastre la Sibiu ca fiind un timp de cultivare a credinţei, a dialogului, a prieteniei şi a unităţii creştine ortodoxe, spre slava Preasfintei Treimi, binele Bisericii şi bucuria voastră a tuturor!“, a fost mesajul patriarhului.
În anul Centenarului
„Organizarea la Sibiu a celei de-a V-a ediții a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, eveniment emblematic al Bisericii Ortodoxe Române, constituie pentru noi un prilej de mare cinstire și împlinire sufletească. Este o aleasă binecuvântare să găzduiești o mulțime de tineri frumoși și luminoși, veniți din toate părțile țării noastre, dar și tineri din diaspora românească și din celelalte Biserici surori, pentru a mărturisi împreună bucuria comuniunii și a credinței noastre ortodoxe. De aceea, cu deplină bucurie, vă adresăm tuturor un călduros «Bine ați venit!» la Sibiu, în capitala ortodoxiei transilvane, orașul ales și consacrat de marele nostru ocrotitor – Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, spre a fi reședința istoricei Mitropolii a Ardealului. Aniversăm împlinirea unui centenar de la înfăptuirea Statului Național Unitar Român, iar tema Întâlnirii de acum, binecuvântată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii noastre, este «Unitate. Credință. Neam». Vă invităm să petreceți aceste câteva zile la Sibiu, cetatea de suflet a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei (1864-1873), unul dintre marii promotori ai unității noastre naționale în rândul românilor transilvăneni din a doua jumătate a secolului 19, de la a cărui naștere se împlinesc 210 ani. Suntem încredințați că toate activitățile din aceste zile vă vor îmbogăți sufletește și vor înnoi în inimile voastre curate dragostea față de țară și față de Biserica strămoșească, întărind conștiința unității și identității noastre naționale“, s-a adresat tinerilor ortodocși IPS Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Festivitatea deschiderii oficiale a ITO 2018 a avut loc în prezența PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a ÎPS Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a ierarhilor din Bisericile Ortodoxe surori (Grecia, Cipru, Liban, Bulgaria etc.), a ierarhilor din Mitropolia Ardealului, a oficialităților locale și centrale – secretarul de stat pentru culte, Victor Opaschi, vicepreședintele Consiliului Județean, Marcel Luca, primarul Astrid Fodor, prefectul Adela Muntean, subprefectul Horațiu Marin, E.S. Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania, rectorul Universității „Lucian Blaga“ Sibiu, Ioan Bondrea, și rectorul AFT, Ghiță Bârsan.
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși se află la a cincea ediție și va avea loc în perioada 6-9 septembrie. Tema din acest an a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși este dedicată Centenarului Marii Uniri, fiind intitulată „Unitate. Credință. Neam”. Punctul culminant al programului va fi Procesiunea Unității, din data de 7 septembrie.
Atmosfera perfectă
Primarul Astrid Fodor a spus că Primăria Sibiu este onorată să sprijine un eveniment de asemenea amploare. „Sibiul este un oraș care oferă cadrul și atmosfera potrivită pentru această întâlnire a tinerilor ortodocși. Vă mulțumim că ați ales Sibiului și spiritul acestuia, un oraș care se definește prin pluriconfesionalism, prin toleranță, înțelegere și bună conviețuire între religii și etnii“, a declarat Fodor.
La rândul său, prof. dr. ing. Ioan Bondrea, rectorul Universității „Lucian Blaga“ Sibiu, a afirmat că este o mare onoare pentru oraș. „Sibiul este o citadelă universitară, unde de secole tinerii sunt educați în diferite domenii. Sibiu este o capitală eurpeană a culturii și a dovedit că este un oraș al educației. ITO adună la Sibiu tineri din întreaga lume spre a se ruga, a învăța mai multe despre credința lor, spre a medita, spre a se bucura de darurile vârstei“, a amintit Bondrea.
Experiență de neuitat
Invitat special al manifestării este fiecare dintre cei peste 3.000 de tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, selectați dintre cei care sunt implicați în activitățile comunităților parohiale și în asociațiile de tineret. Astfel, la ITO 2018 s-au reunit câte 40 de tineri din fiecare județ al țării și câte zece tineri din fiecare protopopiat al Arhiepiscopiei Sibiului. Aproape 300 de delegați de peste hotare s-au alăturat tinerilor din eparhiile din România: Patriarhia Ecumenică, Patriarhia Alexandriei și a toată Africa (Kenya, Uganda, Ruanda), Patriarhia Antiohiei, Patriarhia Ierusalimului, Patriarhia Bulgară, Patriarhia Ciprului, Biserica Greciei, Biserica Poloniei, Biserica din ținuturile Cehiei și Slovaciei, și diaspora românească: Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale, Episcopia Italiei, Episcopia Spaniei și Portugaliei, Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Episcopia Europei de Nord, Mitropolia celor două Americi, Episcopia Canadei, Episcopia Daciei Felix (Serbia), Episcopia Ungariei, Vicariatul Ucrainian și Republica Moldova.
PF DANIEL | patriarhul BOR: „ITO 2018 de la Sibiu ne cheamă să gândim şi să trăim mai intens legătura dintre libertate şi unitate: în familie, în Biserică şi în societate, având ca lumină şi exemplul făuritorilor Marii Uniri din 1918. Tinerii ortodocşi sunt misionari ai unităţii ortodoxe şi ai comuniunii între popoare.“
Un spectacol de zile mari i-a încântat pe tinerii ortodocși, dar și pe miile de sibieni care au umplut Piața Mare la deschidere. Momentele artistice au fost oferite de grupul vocal „Anatoly” din Brașov, corul copiilor din parohia Irești-Vrancea, corul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, dirijat de pr. lect. univ. dr. Sorin Dobre, corul de copii „Concertino” din Gura Râului, tenorii Marcel Pavel și Vlad Miriță, baritonul Iordache Basalic, Hanul cu Bragă, actori de la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, studenți la Teatru coordonați de actorul Florin Coșuleț și dansatori din cadrul Ansamblului Junii Sibiului. Spectacolul a conținut muzică religioasă și patriotică, dialoguri corale și piese de teatru.
Organizatorii ITO 2018 sunt: Arhiepiscopia Sibiului, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Facultatea de Teologie „Sf. Andrei Șaguna“, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“, Muzeul ASTRA Sibiu, Organizația Tinerilor din Sibiu și Centrul de Tineret Seminarium Transsilvanium.
Programul ITO Sibiu 2018
Vineri, 7 septembrie
- 10.30 – 12.30 Workshop-uri în școli: Prezentare și discuţii pe teme stabilite. Grupuri de maximum 20 de tineri, din diferite regiuni ale ţării
- 13.30 – 16.30 Vizitarea Sibiului
- 17.00 – 18.30 Conferinţa „Unitate. Credință. Neam. De 100 ori România”, susținută de Emil Hurezeanu și părintele Constantin Necula, în Sala Transilvania
- 19.40 – 21.00 Procesiunea unității. Deplasare: Sala Transilvania – Catedrala Ortodoxă Sfânta Treime – Piața Mare. Pe traseul: str. Nicolae Olahus – prin sensul giratoriu, pe Calea Dumbrăvii spre Piața Unirii – str. Andrei Șaguna – pe lângă Prefectură, pe str. Mitropoliei, cu o oprire de 5 minute la Catedrala Mitropolitană – prin str. Samuel von Brukenthal, în Piața Mare.
- 21.00 – 22.30 Concert de muzică populară (Piața Mare). Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”
Sâmbătă, 8 septembrie
- 09.30 – 11.30 Sfânta Liturghie oficiată de ÎPS dr. Laurențiu Streza. Răspunsurile liturgice vor fi date de grupurile de tineri.
- 11.30 – 13.30 Ateliere în Muzeul ASTRA: „Țăranul român de la război la Marea Unire“
- 15.00 – 17.30 Ateliere în Muzeul ASTRA: „Satul român în Centenarul Marii Uniri“
- 19:30 – 22.00 Concert de muzică ușoară (Piața Mare): Andra, Compact B și alți invitați
Duminică, 9 septembrie
- 09.00 – 12.00, Catedrala Mitropolitană: Sfânta Liturghie arhierească oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi
- 12.00 – 12.30 Închiderea evenimentului: mesajul către tineri al ÎPS dr. Laurențiu Streza și predarea ștafetei către organizatorii ITO 2019 – Arhiepiscopia Craiovei
Cosmin PAL
foto: Mihai COLIBABA