Sărbătoare mare la Biblioteca ASTRA Sibiu, în Noaptea Cercetătorilor

O noapte de poveste, în care curiozitatea și cunoașterea au fost la ea acasă. Publicul de toate vârstele a avut ocazia să (re)descopere spațiile generoase ale Bibliotecii ASTRA, să cunoască fascinantele funcționalități ale imprimantei 3D și să exploreze importanța creativității în realizarea de obiecte simpatice.

foto: Biblioteca ASTRA

Într-un mod interactiv și captivant, vizitatorii au aflat mai multe despre magnetism și aplicabilitatea acestuia în diverse domenii, în cadrul evenimentului organizat de COCerc – Centrul de Orientare in Cariera de Cercetator – ULBS.
Numeroși participanți s-au aventurat într-o palpitantă vânătoaredecomori, parcurgând biblio-trasee labirintice, în căutarea indiciilor literare, rezolvând enigme și mistere și transformându-se în adevărați detectivi în lumeacărților.
Sesiunea de lectură „Povești în pijamale” a fost una dintre principalele atracții ale serii unde cei mici s-au lăsat purtați de povești captivante, pline de suspans și aventură. Atmosfera relaxată și prietenoasă, întreținută de bibliotecarele de la Compartimentul pentru Copii&Tineret, a contribuit la crearea experienței unice de explorare a universului literar.

foto: Biblioteca ASTRA

 „O noapte de neuitat dedicată cercetării și descoperirii prin experimentare într-o manieră ludică!
 Aprecieri deosebite pentru extraordinara echipă de bibliotecari astriști care au țesut o experiență memorabilă pentru participanți!
 Mulțumiri călduroase voluntarilor care au contribuit cu entuziasm la toate activitățile!”, au transmis reprezentanții Bibliotecii ASTRA.

foto: Biblioteca ASTRA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*