Biserica ortodoxă și greco-catolică îi prăznuiește la 30 ianuarie pe cei trei ierarhi, Vasile, Grigorie și Ioan.
Cei Trei Ierarhi din creștinismul răsăritean se referă la Vasile cel Mare (cunoscut și sub numele de Vasile din Cezareea), Grigorie Teologul (cunoscut și sub numele de Grigore de Nazianz) și Ioan Gură de Aur.
Potrivit site-ului crestinortodox.ro, spre sfârșitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare dispută legată de cei trei ierarhi, pe care ăi prăznuim pe 30 ianuarie, oamenii întrebându-se care este mai mare: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul sau Sfântul Ioan Gură de Aur. Dupa câțiva ani de la declanșarea neînțelegerilor, cei trei sfinți au început să i se arate aievea, unul câte unul, episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous. În cele din urmă, în anul 1084, într-o vedenie, fericitului i-au aparut cei trei sfinți împreună.
Cuvintele pe care cei trei ierarhi i le-au adresat Sfântului Ioan ne arată modul în care sfinții conlucrează – cu Dumnezeu și între ei -, asa cum și noi trebuie să ne unim, în cuvânt și în lucrare:
„După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem și nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnați de Duhul Sfânt, am scris învățături pentru mântuirea oamenilor.
În urma acestei vedenii, Sfantul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea comună a celor Trei Ierarhi, stingându-se astfel și disputele din capitală, lumea unindu-se în sărbătorirea împreună a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, a Sfântului Grigorie Teologul și a Sfântului Ioan Gură de Aur.
Pentru a recunoaște valoarea teologică a Sfinților Trei Ierarhi, prin hotarârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfinții Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai instituțiilor de învățământ teologic ortodox din întreaga lume.